REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Rogobete: Screeningul se face programat, nu reprezintă o urgență medico-chirurgicală

Rogobete: Screeningul se face programat, nu reprezintă o urgență medico-chirurgicală

A.F. 22 noiembrie 2025 | 00:00 168

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat vineri că populația trebuie informată despre necesitatea screeningului și că fiecare persoană asigurată trebuie să se prezinte, în urma unei programări, la medicul de familie, pentru un control și pentru recomandarea unor analize/investigații medicale.

Rogobete: Screeningul se face programat, nu reprezinta o urgenta medico-chirurgicalaAlexandru Rogobete

El a precizat că screeningul nu reprezintă o urgență medico-chirurgicală, iar programarea poate dura și două-trei luni.

'Viziunea pe care o are Ministerul Sănătății este de a informa, de a conștientiza nevoia de screening. (...) Medicii de familie pot informa în timp oamenii despre posibilitatea și despre nevoia de screening. Acum, am tot văzut în spațiul public și vreau să răspund la această speculație că lista de așteptare este lungă. Pentru screening, ce vreau să se înțeleagă, este că acesta nu reprezintă o urgență medicală. Dacă cineva programează pentru screening peste trei luni, nu este o tragedie. Screeningul se face programat, nu reprezintă o urgență medico-chirurgicală. (...) Oamenii trebuie să știe cu o lună, cu două luni înainte, că la un anumit moment va veni ziua în care trebuie să meargă la cabinetul x sau y sau la medicul de familie pentru procedura de screening', a afirmat Rogobete, vineri, după Reuniunea Grupului tehnic de lucru pentru elaborarea unei Strategii Naționale de Prevenție în Sănătate.

Ministrul a explicat că screeningul presupune analize medicale de laborator și alte tipuri de investigații - de exemplu ecografie sau mamografie - care pot detecta în timp apariția unor boli care, nediagnosticate din timp, se tratează mult mai greu.

'Cel mai probabil că medicul de familie va avea această responsabilitate de a informa toți asigurații despre posibilitatea și nevoia de screening, dar și noi, Ministerul Sănătății, prin campaniile pe care le derulăm, vom informa cât se poate de mult publicul cu privire la aceste programe. Screeningul nu este doar un test, este un proces complex. În momentul în care anumite boli se depistează în timp, ele vor fi redirecționate fie către ambulatoriul de specialitate pentru un diagnostic de certitudine, fie către zona de spitalizare continuă sau spitalizare de zi, în funcție de caz, pentru tratament', a adăugat Rogobete.

Întrebat dacă se ia în calcul posibilitatea amendării celor care refuză controlul medical periodic, Rogobete a spus: 'Cu amenda, nu sunt de acord cu ea', citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ZIC ASA.POTI SA s**i SI u*a CA TOT ASA VA FI.UNDE SINT CHITURILE PT ANALIZELE CD4 CARE TREBUIAU DATE SPITALELOR FUDATIILOR CARE SE OCUPA CU ACEI BENFICIARI CU NEVOI.ECONOMIE LA BUGET DESIGUR.ARDEVARPEMATE DE FECALE CE SINTETI.SA AVETI PARTE DE UIE MULTA UUUUIE
1
0