REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Roman Abramovici are active în valoare de şapte miliarde de dolari îngheţate în Insula Jersey

Roman Abramovici are active în valoare de şapte miliarde de dolari îngheţate în Insula Jersey

Replica API 16 aprilie 2022 | 00:00 388

Active în valoare de peste şapte miliarde de dolari aparţinând miliardarului rus Roman Abramovici au fost îngheţate de autorităţile din Insula Jersey, un paradis fiscal din Canalului Mânecii, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Roman Abramovici

Abramovici se numără printre mai mulţi miliardari ruşi adăugaţi luna trecută pe lista persoanelor sancţionate de Marea Britanie şi Uniunea Europeană din cauza invadării Ucrainei de către Rusia iar între timp guvernele au început să ia măsuri pentru a pune sub sechestru iahturi şi alte active aparţinând miliardarilor ruşi.

Într-un comunicat de presă publicat miercuri, Guvernul local din Insula Jersey a anunţat că, în data de 12 aprilie, tribunalul regal a impus un ordin de îngheţare asupra unor active cu o valoare de peste şapte miliarde de dolari care sunt bănuite că ar avea legătură cu Roman Abramovici şi care fie sunt amplasate în Jersey fie sunt deţinut de entităţi încorporate în Jersey. De asemenea, poliţia din Jersey a efectuat percheziţii la o serie de locaţii care sunt bănuite că ar avea legătură cu activităţile de afaceri ale lui Abramovici.

Oligarhul în vârstă de 54 de ani a păstrat în aparenţă distanţa faţă de Kremlin de când a ajuns la putere Vladimir Putin. Abramovici a făcut afaceri în special în sectorul metalurgic, după dezmembrarea URSS. În prezent, revista Forbes apreciază că averea lui este de peste 14 miliarde de dolari.

Jersey este cea mai mare şi cea mai cunoscută dintre Insulele Canalului Mânecii. Amplasată la doar 14 mile de Franţa, Jersey se bazează pe Marea Britanie pentru asigurarea apărării dar nu face parte din Regatul Unit şi nici din Uniunea Europeană.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212