REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
18.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Români acuzați de Parchetul condus de Kovesi! Au fraudat un proiect destinat romilor

Români acuzați de Parchetul condus de Kovesi! Au fraudat un proiect destinat romilor

A.F. 14 octombrie 2024 | 18:15 945

După ce, în urmă cu aproape un an, procurorii europeni aflați sub conducerea Laurei Codruța Kovesi făceau mai multe percheziții, astăzi, Parchetul European (EPPO) din București (România) a sesizat Tribunalul Cluj cu o cauză penală în care cinci persoane, vizate atunci de percheziții, au fost puse sub acuzare pentru utilizarea necorespunzătoare a fondurilor provenite din programe de incluziune a comunităților rome, cofinanțate de UE.

Romani acuzati de Parchetul condus de Kovesi! Au fraudat un proiect destinat romilor Laura Codruța Kovesi

Aceste acuzații rezultă dintr-o investigație EPPO privind proiectul „De la marginalizare la integrare”, menit să îmbunătățească incluziunea comunităților de romi marginalizate și să reducă riscul de sărăcie și excluziune socială.

Municipalitatea din Deda (beneficiarul fondurilor) a lansat proceduri de achiziții publice, în cadrul cărora au fost încheiate trei contracte. Potrivit anchetei, inculpații s-au înțeles pentru a prezenta oferte simulate, astfel încât contractele să fie acordate unei societăți preselectate - inducându-l astfel în eroare pe primarul din Deda, care, acționând fără vinovăție, a înaintat cererile autorității de gestionare

Inculpații sunt acuzați de deturnarea a aproximativ 80 000 EUR (397 793 RON). Unul dintre inculpați a rambursat o parte din fonduri, potrivit unui comunicat al EPPO.

Unul dintre inculpați a dat înapoi banii

„Programele care au rezultat din acest proiect au avut ca scop îmbunătățirea integrării comunităților de romi marginalizate și reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială - și anume, prin implementarea educației timpurii pentru comunitățile de romi și prin reducerea abandonului școlar timpuriu, precum și prin promovarea accesului acestora pe piața muncii, sprijinirea antreprenoriatului și îmbunătățirea condițiilor de locuire. Fondurile au fost destinate, de asemenea, finanțării campaniilor de combatere a discriminării.

Cu toate acestea, există motive întemeiate de a suspecta că, în loc să fie în beneficiul comunităților de romi, fondurile au fost parțial utilizate în alte scopuri, de către persoanele implicate în proiect sau de asociații acestora, prin prezentarea de documente false și inexacte autorităților de management”, informa EPPO în momentul efectuării perchezițiilor

Dacă vor fi găsiți vinovați, inculpații riscă între doi și șapte ani de închisoare.

Toate persoanele implicate sunt prezumate nevinovate până la dovedirea vinovăției de către instanțele de judecată competente din România.

EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene. Acesta este responsabil pentru investigarea, urmărirea penală și judecarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
kovesi, o parte din romani, inca te cred. sint furturi mai mari in romanica. asta cu r**i, da bine la imagine.
0
0