REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

România a pierdut procesul cu investitorii în energie regenerabilă

România a pierdut procesul cu investitorii în energie regenerabilă

Lorena CRISTEA 25 februarie 2026 | 00:00 557

România a pierdut definitiv la Curtea Internațională de Arbitraj de la Washington, după ce ICSID a respins cererea de anulare a unei decizii de plată a 42 de milioane de euro către investitori în energie regenerabilă. Decizia a fost luată la 18 februarie de un comitet ad-hoc al ICSID, instituție aflată sub egida Băncii Mondiale, scrie E-nergia, informează Mediafax.

Romania a pierdut procesul cu investitorii in energie regenerabila

România, pagubă de zeci de milioane de euro

Statul român plătise deja, în mai 2024, aproximativ 51 de milioane de euro, sumă care include despăgubirile, cheltuielile de judecată și penalitățile aferente.

Procesul de arbitraj a fost inițiat în 2018 de zece investitori din domeniul energiei regenerabile. Aceștia au contestat reducerea schemei de sprijin prin certificate verzi, în special pentru proiectele fotovoltaice, unde numărul certificatelor a fost diminuat de la șase la două.

Investitorii au solicitat despăgubiri pentru veniturile nerealizate, în baza Energy Charter Treaty, tratat internațional care protejează investițiile în sectorul energetic. România este parte a acestui acord, însă autoritățile și-au exprimat intenția de retragere, poziție susținută și de Comisia Europeană.

În februarie 2024, ICSID a decis în favoarea investitorilor și a obligat România la plata a 42 de milioane de euro. Reclamanții ceruseră inițial despăgubiri de aproximativ 142 de milioane de euro.

După efectuarea plății, statul român a solicitat anularea hotărârii, însă cererea a fost respinsă. Astfel, România rămâne cu suma deja achitată și fără alte căi de atac în cadrul procedurii de arbitraj.

Companiile care au dat în judecată statul român

Acțiunea a fost inițiată de companii din mai multe state europene, inclusiv România. Acestea sunt: Core Value Capital GmbH (Austria), Pressburg UK GmbH (Germania), Giust Ltd (Cipru) Solluce Romania 1 B.V. (Olanda), Green Source Consulting GmbH (Austria), Risen Energy Solar Project GmbH (Germania), LSG Building Solutions GmbH (Austria), Core Value Investments GmbH & Co KG Gamma (Austria), Anina Pro Invest Ltd (Cipru), SC LJG Green Source Energy Beta SRL (Romania).

Decizia ICSID marchează închiderea definitivă a unuia dintre cele mai importante litigii privind sprijinul acordat sectorului regenerabilelor în România, potrivit știripesurse.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
daca isi baga nasul unde nu trebuie! sa scoata bani, functionari vinovati si sa vedem daca mai indraznesc si alti.
3
1