REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

România, în fața unei alegeri critice - BNR trage semnalul de alarmă: 'Este nevoie de un nou model de dezvoltare'

România, în fața unei alegeri critice - BNR trage semnalul de alarmă: 'Este nevoie de un nou model de dezvoltare'

Mariana MURAT 11 septembrie 2025 | 00:00 270

România a înregistrat progrese spectaculoase în ultimele două decenii, însă procesul de convergență economică rămâne fragil, avertizează Leonardo Badea, viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR). Creșterea veniturilor, dezvoltarea infrastructurii și consolidarea instituțiilor au contribuit la îmbunătățirea calității vieții, dar dependența de finanțarea externă și vulnerabilitățile structurale pun presiune pe sustenabilitatea acestui parcurs. „Adevărata provocare este curajul de a schimba modelul de dezvoltare. Avem nevoie de companii inovatoare, centre de excelență și o cultură a creativității, fără de care riscăm să rămânem simpli consumatori de tehnologie”, subliniază Badea.

Romania, in fata unei alegeri critice - BNR trage semnalul de alarma: 'Este nevoie de un nou model de dezvoltare'

"Convergenţa economică a României rămâne, dincolo de dimensiunea celorlalte evoluţii economice, sociale şi geopolitice, unul dintre cele mai importante procese de transformare trăite în ultimele decenii. Creşterea veniturilor, extinderea infrastructurii şi consolidarea instituţiilor economice au contribuit la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi la crearea unor oportunităţi mai largi. Totuşi, pentru ca acest parcurs să fie sustenabil şi ireversibil, este esenţial să înţelegem nu doar oportunităţile, ci şi vulnerabilităţile inerente economiilor emergente", explică Leonardo Badea, într-o analiză transmisă marţi AGERPRES.

Economiile emergente, inclusiv România, funcţionează cu deficite externe mari şi persistente, ceea ce le face dependente de finanţarea internaţională. "Prezenţa unor deficite externe mari şi persistente reflectă o dependenţă accentuată de finanţarea externă, ceea ce le face mult mai vulnerabile la şocuri internaţionale şi retrageri bruşte de capital. Ajustările necesare pentru corectarea dezechilibrelor externe pot fi dureroase atât pentru economie, cât şi pentru societate", afirmă Leonardo Badea.

De asemenea, o creştere rapidă, însoţită de dezechilibre externe, riscă să genereze corecţii economice şi sociale severe.

În acest sens, viceguvernatorul BNR a menţionat exemplul economiilor emergente care s-au dezvoltat în cadrul unei uniuni economice, respectiv ţările din Europa Centrală şi de Est, precum şi exemplul "tigrilor asiatici" - Coreea de Sud, Thailanda sau Indonezia, care au înregistrat creşteri spectaculoase fără a face parte dintr-o uniune economică.

Pe de altă parte, ţările din grupul BRICS sunt considerate economii emergente, dar cu diferenţe între ele de dimensiune, dinamică şi context. "China, a doua economie a lumii, are un PIB mai mare decât multe economii avansate, precum cele din grupul G7. Nu în ultimul rând, ţări pe care astăzi le considerăm avansate, la un moment au fost emergente sau în curs de dezvoltare. Exemple în acest sens ar putea fi Japonia sau Germania, care, după al Doilea Război Mondial, au cunoscut procese de dezvoltare majoră, însoţite de rate importante de creştere economică", a menţionat Badea.

Potrivit acestuia, studierea procesului de convergenţă către o economie avansată poate fi realizată prin modele cantitative, de la Solow (1956) până la modele neoclasice precum Ramsey (1928) şi Koopmans (1963) şi Cass (1965).

Astfel, modelul Solow arată că economiile emergente, având un nivel iniţial mai redus al capitalului, cresc mai rapid decât cele avansate, dar ritmul se temperează odată cu apropierea de echilibru.

"Pentru a reda cât mai bine procesul de convergenţă am recurs la parametrizarea modelului Solow pentru cazul unei economii avansate, respectiv al unei economii emergente aflate într-un proces de convergenţă. În cadrul acestui exerciţiu contrafactual cantitativ am considerat o calibrare relativ standard, unde rata de depreciere a capitalului este de 5% pe an, rata de economisire este de 20%, în timp ce ponderea capitalului în venitul total din economie este 30%. În cadrul exerciţiului, cele două tipuri de economii se deosebesc prin nivelul iniţial al capitalului pe locuitor. Astfel, pentru economia emergentă am considerat un nivel al capitalului pe locuitor de 5 mii de euro, în timp ce pentru economia avansată, nivelul capitalului pe locuitor a fost calibrat la 10 mii de euro. Întrucât rata de depreciere a capitalului, rata de economisire, respectiv ponderea capitalului în venitul total din economie sunt aceleaşi pentru ambele tipuri de economii, rezultă un nivel de echilibru pe termen lung al capitalului pe locuitor de 72 mii de euro. Pentru analiza de faţă am considerat un orizont de timp de 35 de ani", a explicat Leonardo Badea.

Modelul Solow distinge între convergenţa absolută - economiile similare tind să atingă acelaşi nivel de dezvoltare, ţările mai sărace crescând mai repede - şi convergenţa condiţionată, când ţările aflate departe de propriul nivel de echilibru cresc mai rapid. Acest cadru explică parţial dinamica pozitivă a economiilor emergente din Europa Centrală şi de Est după aderarea la UE.

"De la momentul integrării în Uniunea Europeană şi până în prezent, datele evidenţiază un progres remarcabil pentru România în termeni de convergenţă reală. Produsul intern brut pe locuitor, exprimat la paritatea puterii de cumpărare (PPS), a crescut de la aproximativ 10.800 euro în 2007 la circa 31.000 euro în 2024 - o triplare în decurs de 17 ani", precizează reprezentatul BNR.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere