REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

România rămâne fără medici

România rămâne fără medici

Replica API 17 februarie 2012 | 00:00 201

Deficit

Deficit

Nivelul de trai din România alungă medicii. Astfel, peste 10.000 de medici au plecat din 2007 şi până în prezent de pe teritoriul ţării noastre, iar universităţile de medicină au "produs" prin rezidenţiat peste 7.000 de medici, potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor din România (CMR), profesorul Vasile Astărăstoae. În prezent, avem 56.000 de medici, dintre care 13.000 sunt rezidenţi, 2.000 sunt pensionari care au dorit să rămână în continuare în Colegiul Medicilor, iar restul sunt doctori cu liberă practică. "Chiar dacă numărul populaţiei a scăzut, conform recensământului populaţiei, pot spune că suntem pe ultimul loc în Europa, chiar după Republica Moldova şi Albania, în ceea ce priveşte numărul de medici la mia de locuitori. Nici în Constanţa situaţia nu este alta, există şi aici un deficit de medici, lucru pe care îl regăsim în toată ţara. Situaţia este una foarte îngrijorătoare din acest punct de vedere", a declarat, pentru "Replica", Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR).

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212