REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
14.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

România semnează un acord cu Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, și Ungariei privind un parteneriatul strategic

România semnează un acord cu Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, și Ungariei privind un parteneriatul strategic

Ana Maria Lipan 17 decembrie 2022 | 00:00 610

Sâmbătă, 17 decembrie 2022, va avea loc, la Palatul Cotroceni, în prezența Președintelui României, Klaus Iohannis, și a Președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ceremonia semnării Acordului între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României și Ungariei privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi.

România semnează un acord cu Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, și Ungariei privind un parteneriatul strategic

Acordul va fi semnat de Președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, Prim-ministrul Georgiei, Irakli Garibashvili, Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, și Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban.

Acordul se fundamentează pe interesele celor patru state legate de consolidarea securității energetice naționale și regionale și a conectivității în bazinul Mării Negre, diversificarea surselor de aprovizionare, valorificarea potențialului de producere a energiei regenerabile din zona caspică și creșterea ponderii energiei regenerabile în mixul energetic național.

Acordul cvadrilateral interguvernamental va oferi cadrul financiar și tehnic pentru realizarea proiectului cablului submarin de transport de energie electrică din surse regenerabile între România și Azerbaidjan, via Georgia și Marea Neagră, și, ulterior, pentru transportul acestei energii către Ungaria și restul Europei, prin sistemul european de transport.

Proiectul cablului submarin de transport de energie electrică prin Marea Neagră face parte din acordurile în domeniul energiei convenite între Uniunea Europeană, reprezentată de Comisia Europeană, și Republica Azerbaidjan, acesta fiind, în același timp, un proiect tip flagship pentru Georgia, ca parte a strategiei EU Global Gateway

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere