REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.3° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

România şi China deschid comerţul cu produse din carne

România şi China deschid comerţul cu produse din carne

Replica API 31 august 2013 | 00:00 189

România şi China au semnat vineri un Memorandum de Înţelegere privind sănătatea animală şi siguranţa alimentelor, care va oferi fermierilor şi producătorilor români posibilitatea de a intra cu carne şi produse din carne de porc, dar şi cu bovine vii pe o piaţă de două miliarde de locuitori, cu o cerere imensă de produse alimentare. "China este o ţară cu o piaţă imensă şi necesarul de produse alimentare este foarte mare. Azi (vineri n.r.) am discutat cu preşedintele ANSVSA despre exportul Românei de carne de porc şi de pasăre, dar şi de vaci pentru reproducere şi am semnat Memorandumul de Înţelegere pentru cooperarea în domeniul carantinei animalelor, plantelor şi siguranţei alimentelor dintre China şi România. Sunt convins că, prin eforturile comune ale celor două instituţii veterinare, relaţiile dintre România şi China în ceea ce priveşte schimburile comerciale în domeniul alimentelor se vor dezvolta în continuare", a declarat, vineri, Xiang Yuzhang, inspector general în cadrul Administraţiei Generale pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei din Republica Populară Chineză. Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Vladimir Mănăstireanu, acest memorandum va sta la baza dezvoltării relaţiilor comerciale pe carne de porc şi pe produse de origine animală, dar va deschide şi "noi fronturi de cooperare între ANSVSA şi Administraţia Generală pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei din China", conform agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272