REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

România, sub atenţionare de NINSORI şi VISCOL

România, sub atenţionare de NINSORI şi VISCOL

Replica API 25 ianuarie 2013 | 00:00 125

Capitala şi mai multe judeţe din sudul, estul şi nordul ţării sunt sub cod galben de ninsori şi viscol, în intervalul joi, ora 18.00 - vineri, ora 20.00. Atenţionarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie vizează Capitala şi judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Brăila. Astfel, potrivit meteorologilor, începând de joi seară, în sudul şi sud-estul ţării vor fi precipitaţii însemnate cantitativ, local peste 25 de litri pe metru pătrat, predominant sub formă de ploaie în jumătatea de sud a Munteniei şi în Dobrogea, mixte în primele ore şi apoi ninsoare în sudul Banatului, Oltenia şi nordul Munteniei. Pe arii restrânse, se va semnala polei. În toate aceste regiuni, vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-60 de kilometri pe oră. În judeţele din jumătatea de sud a Moldovei, în zona Carpaţilor de Curbură şi a Munţilor Bucegi va ninge, vântul va depăşi la rafală 70 de kilometri pe oră şi va fi viscol, în special în a doua parte a nopţii de joi spre vineri.

Joi seara, ANM a actualizat avertizarea de vreme rea. 7 judeţe vor fi sub cod portocaliu de viscol - Vrancea, Bacău, Neamţ, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Buzău, restul (cele amintite mai sus) - sub cod galben. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, avretizarea este valabilă vineri, în intervalul orar 04.00 - 14.00. În sudul şi centrul Moldovei va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări care vor depăşi la rafală 70 km/h şi va fi viscol ce va determina reducerea vizibilităţii sub 50 m.

R.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272