REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.7° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
15.7° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

România va lista la bursă singura companie națională producătoare de sare

România va lista la bursă singura companie națională producătoare de sare

Replica API 29 iulie 2022 | 00:00 317

Guvernul a aprobat miercuri memorandumul privind admiterea la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti a acţiunilor Societăţii Naţionale a Sării (Salrom) printr-o ofertă publică iniţială de vânzare derulată de către Fondul Proprietatea, acţionar minoritar care deţine 49% din acţiuni.

Salrom este singurul producător de sare din România şi are aproximativ 1.500 de angajaţi. Listarea nu este de natură să afecteze participaţia statului român, care,va continua să deţină 51% din capitalul social al companiei.

"Prin aprobarea acestui memorandum, se încep demersurile pentru listarea la Bursă a acţiunilor Salrom. Acest demers este unul pozitiv, contribuind la creşterea vizibilităţii pentru companie şi calităţii guvernanţei corporative pentru companie. Mai mult, va exista o transparenţă şi un interes din partea acţionarilor de a investi şi de a dezvolta Salromul. Investiţiile nu se fac numai din surse proprii, ci şi prin atragerea unor fonduri, fie ca vorbim de fonduri europene sau de atragerea unor fonduri prin instrumente financiare”, a precizat Florin Spătaru, ministrul Economiei, citat de stiripesurse.ro.

Listarea la Bursă va aduce o serie de beneficii pentru companie, printre care se numără un nivel de încredere mai ridicat în legătură cu activităţile desfăşurate şi, în consecinţă, un risc comercial sau de credit mai redus; flexibilitate sporită prin finanţarea planului de dezvoltare utilizând mecanismele pieţei de capital; creşterea substanţială a vizibilităţii societăţii şi calităţii guvernanţei corporative. De asemenea, obţinerea unei evaluări de piaţă a societăţii şi finanţarea planului de dezvoltare prin mecanismele pieţei de capital reprezintă avantaje ca urmare a tranzacţionării Salrom, precizează Ministerul Economiei.

Societatea Naţională a Sării, înfiinţată prin Hotărârea de Guvern nr. 767/1997, îşi desfăşoară activitatea prin 7 sucursale, iar activitatea principală constă în extracţia sării şi a altor produse nemetalifere, precum şi furnizarea de servicii turistice şi de agrement. Statul român, prin Ministerul Economiei, deţine în prezent 51% din participaţie, restul de 49% fiind deţinut de Fondul Proprietatea, care îţi doreşte să iasă din acţionariatul Salrom.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272