Românii veniţi din Londra au aşteptat ore în şir în Bucureşti o cursă care să-i transporte acasă
Românii veniţi din Londra au aşteptat ore în şir în Bucureşti o cursă care să-i transporte acasă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestRomânii care ajung în Aeroportul „Henri Coandă” din București transmit un mesaj către cei care urmează să ajungă în țară și anume acela de a-și rezerva din timp transferuile de la aeroport către domicilii pentru că pot aștepta o mașină care să-i ia, ore întregi. Mai mulți constănțeni au așteptat ore întregi să ia o mașină către Constanța zilele trecute.
Sosiți din Londra, constănţenii au așteptat în autogara din Aeroportul Otopeni circa 5 ore pentru a-i lua unul din transporturile care oferă transfer către domiciliile din Constanța. „Nu mi-am făcut programare din timp pentru că ar fi trebuit să vină un membru al familiei să mă ia de la aeroport însă nu a fost așa. Astfel am ajuns să apelez la cursele ‘transfer aeroport’ unde a trebuit să aștept câteva ore bune pentru că aceste curse sunt acum private. Aterizarea a fost la ora 15 și spre casă am plecat undeva la ora 19-20. Așadar, țin să le transmit celor care vor să apeleze la astfel de curse, să o facă din timp. Au fost mai multe persoane în aceeași situație ca și mine. Ce să-i faci, asta e” a declarat un constănțean.
Transportatorii, apel către clienţi
Transportatorii fac și ei, la rândul lor, apel către cei care doresc să beneficieze de un transfer, să își facă rezervare cu cel puțin o zi înainte pentru că din pricina pandemiei de coronavirus, aceștia sunt nevoiți să ofere exclusiv curse private pentru a evita o posibilă infectare. În aceste curse pot fi preluate maxim 3 persoane.
„Sănătatea și siguranța tuturor pasagerilor noștri a fost și va fi mereu prioritatea noastră numărul 1. În contextul actual, luăm în permanență măsuri de prevenție împotriva COVID-19 încercând diminuarea riscului extinderii epidemiei de coronavirus. Reamintim faptul că ALT si Netopia mobilPay au devenit parteneri în implementarea sistemului de plată online. Așadar, printr-un singur click pe link-ul primit prin sms, achitați plata biletului oriunde, oricum si oricând” este mesajul celor de la ALT transport persoane.
D.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News