REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Românii vor avea acces online la dosarul medical. Noua platformă a CNAS ar urma să fie lansată în vară

Românii vor avea acces online la dosarul medical. Noua platformă a CNAS ar urma să fie lansată în vară

A.F. 15 mai 2026 | 00:00 133

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horaţiu Moldovan, a anunţat că noua platformă informatică a CNAS va conţine portofelul digital al pacientului.

Romanii vor avea acces online la dosarul medical. Noua platforma a CNAS ar urma sa fie lansata in vara

Acesta va regăsi acolo, din vară, toate documentele medicale, scrisorile medicale, biletele de trimitere şi reţetele.

"Noua platformă informatică a Casei de Asigurări de Sănătate, noul PIAS, are un modul nou care se numeşte portalul eSănătateamea, sau portofelul digital de sănătate al pacientului. Este spaţiul virtual al fiecărui pacient, este locul unde pacientul îşi regăseşte dosarul medical de sănătate, sau va regăsi din vara acestui an dosarul medical, va regăsi toate documentele medicale, scrisori medicale, bilete de trimitere, reţete, bilete de externare şi îşi va regăsi şi decontul aferent fiecărui serviciu medical", a declarat Horaţiu Moldovan, miercuri, la Medika TV, potrivit News.ro.

El a precizat că pacientul va putea vedea în acea platformă informatică şi cât au costat serviciile medicale de care a beneficiat.

"Ceea ce medicul raportează în puncte la sfârşit de lună, în acest portofel digital al pacientului, în portalul eSănătateaMea, se va cuantifica în bani, în lei, şi acolo pacientul va vedea. Am fost la o consultaţie la cardiologie şi consultaţia şi toate serviciile pe care le-am primit au costat atât. Am fost internat în spital, iar Casa de Asigurări de Sănătate a decontat pentru mine atât", a explicat preşedintele CNAS.

El a mai anunţat că va exista o platformă online în care cetăţenii pot vedea pe ce cheltuieşte banii CNAS.

"Vom face o platformă online prin care vom expune toţi indicatorii de activitate şi începem cu spitalele publice din România, iar această platformă se va actualiza ulterior în lunile care urmează cu toate domeniile de asistenţă, astfel încât toată lumea să ştie exact pe ce cheltuieşte Casa de Asigurări de Sănătate banii, câţi bani pe fiecare domeniu de activitate, câţi bani cheltuieşte Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pe medicina de familie, pe ambulatoriul de specialitate, câte servicii au fost decontate şi mergem din acest punct de vedere cu un grad de granularitate cât mai mare, astfel încât să existe transparenţă totală", a menţionat Horaţiu Moldovan, potrivit stirileprotv.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere