Romeo Rezeanu: Felicia Ovanesian este o tipă care are probleme cu nervii
Romeo Rezeanu: Felicia Ovanesian este o tipă care are probleme cu nervii
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn ultima perioadă, fostul city manager al Constanței, Felicia Ovanesian, a tot atacat actuala administrație și proiectele acesteia, uitând că a făcut parte și ea din aceeași echipă. Fostul consilier local PNL Romeo Rezeanu este unul dintre cei care i-au dat replica, de câte ori a avut ocazia, considerând de prost gust atacurile pe care Ovanesian le lansează.
Romeo Rezeanu a făcut, mult timp, parte din echipa liberalilor constănțeni, luptând pentru interesele și dezvoltarea Constanței. De ceva timp, a ieșit din peisajul politic, însă a urmărit îndeaproape tot ceea ce se întâmplă la Constanța. Mai ales subiectul ”Ovanesian”. Rezeanu consideră că Felicia nu era potrivită pentru postul de city manager, din cauza lipsei de experiență în acest domeniu. În privința atacurilor împotriva lui Vergil Chițac, fostul consilier le consideră urâte și deloc deontologice, având în vedere că și ea a fost o parte din echipa primarului.
”Nu știu de ce a plecat Felicia Ovanesian din primărie. Eu sincer nu știu de ce a fost pusă în funcție. Ea e o tipă ok din punct de vedere al meseriei pe care o practică, dar ca administrator unde trebuie să ai cunoștințe de management nu prea se descurcă. Mi-ar fi plăcut să se dea concurs pentru funcția de city manager, să îl ia pe cel de la Sinaia, oameni care au în spate o experiență și ceva realizat, nu să pui pe cineva care a ridicat două degete că vrea să fie city manager. Și pe urmă, când s-a supărat, a plecat. Ea este o tipă care are probleme cu nervii”, a declarat Romeo Rezeanu.
Felicia și-a dat demisia ostentativ, ca într-o scenetă
”Este foarte urât ce a făcut ea, cu atacurile împotriva lui Chițac, după ce a demisionat. Nu este deloc deontologic, nici măcar pentru meseria pe care o practică, nici pentru echipa cu care a lucrat, este foarte urât ce a făcut și ce face. Dacă și-a dorit funcția asta, trebuia să o ducă mai departe, cu greutăți, cu tot ce implică. Cred că ea are o problemă de comunicare cu cei din jur și foarte multe orgolii. Are orgolii cât casa. Nu se poate să lucrezi cu cineva care se supără, închide telefonul și aia e. Ea a demisionat din cauza acelor tei tăiați, fără acordul celor de la Garda de Mediu, iar directorul care trebuia să se ocupe nu i-a mai răspuns lui Chițac la telefon o zi întreagă, primarul a numit un alt director și asta a deranjat-o pe Felicia Ovanesian. Felicia și-a dat demisia ostentativ, ca într-o scenetă și probabil că nu se aștepta să îi fie acceptată demisia”, a încheiat Romeo Rezeanu.
Nu se poate face dezvoltare fără deranj
În schimb, fostul consilier local a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Vergil Chițac: ”Actualul primar Vergil Chițac este unul dintre cei mai onești pe care i-a avut Constanța în ultimii ani, pentru că s-a angajat la niște proiecte uriașe, care erau pe hârtie începute de ceilalți dar nu erau faptic începute, acceptându-și rolul de a fi înjurat pentru deranj. Ar fi putut să nu le înceapă și să nu facă nimic, cea mai bună metodă de a fi reales în viziunea unora era să nu se apuce de nimic. Însă, el și-a asumat toate aceste proiecte și din punctul ăsta de vedere este de apreciat. Cu riscul să nu mai fie votat, acesta a ales să facă bine, cu toate că uneori binele public se face cu deranj. Că se lucrează cu firme românești, cu legislația românească, asta e altă treabă. Știm bine că în toate orașele mari unde s-a realizat ceva și vorbim aici de Brașov, de Oradea, Timișoara, Cluj, Arad, Sibiu, au trecut și acolo prin deranjuri mari. Nu se poate face dezvoltare fără deranj.”
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9° Constanța 














