Romeo Rezeanu, noul co-președinte al PNL Constanța, la municipiu
Romeo Rezeanu, noul co-președinte al PNL Constanța, la municipiu
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn cadrul ședinței Biroului Permanent Județean ( PDL) din data de 29 mai a.c., a fost numit în funcția de co-președinte al Organizației Municipale a noului PNL, domnul doctor Romeo Caius Rezeanu.
Romeo Caius Rezeanu este specialist în domeniul medicinei dentare, căsătorit, are 47 de ani și doi copii. În anul 1986, a absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța, iar în anul 1995, Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Ovidius”.
Potrivit celor de la PNL Constanța, deviza lui Rezeanu este “Mens sana in corpore sano” și are ca pasiuni sportive tenisul și bodybuildingul. Din punctul său de vedere, viața este un șir continuu de interacțiuni umane care îmbogățesc experiența de viață. „Interacțiunea prin intermediul profesiei mă face să fiu un om în mijlocul oamenilor. Discuțiile zilnice cu oamenii mă fac să înțeleg mult mai bine ceea ce se întâmplă în jurul nostru, fie că este vorba de politică, fie că este vorba de viața de zi cu zi sau de nevoile cetățenilor. Vă pot spune că, atât experiența celor șapte ani ca medic militar, cât și activitatea mea în mediul privat, din 2001, mi-au dat puterea de a vedea diferitele fețe ale vieții. Atât faptul că strictețea dictează, așa cum a fost în armată, precum și nesiguranța unui sistem, așa cum este cel privat, îți schimbă percepțiile despre viață, te schimbă ca om. În politică aș vrea să cred că pot aplica <
Noul copreședinte va avea rolul de a se implica activ în procesul de fuziune dintre fostul PNL și fostul PDL, în vederea armonizării celor două echipe în pregătirea campaniei pentru alegerile locale din 2016, se mai arată în comunicatul celor de la PNL.
M.F.V.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News