REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Romeu Lazăr, în aşteptarea noului şef al DSV: "Mama nu m-a făcut director"

Romeu Lazăr, în aşteptarea noului şef al DSV: "Mama nu m-a făcut director"

Replica API 17 octombrie 2012 | 00:00 189

Convins însă că "roata se întoarce",

Convins însă că "roata se întoarce",

Marţi, oricine se deplasa la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din Constanţa, pentru a face cunoştinţă cu noul (vechi) director al instituţiei, Geronimo Brănescu, avea parte de o surpriză. Pe scaunul directorial se afla tot Romeu Lazăr. Schimbarea nu a fost produsă, pentru că se aşteaptă deciziile de "sus". Actualul director însă a susţinut un examen la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (A.N.F.P.), asta însemnând că este calificat pentru funcţia pe care o deţine şi n-ar putea fi demis decât din motive bine întemeiate. De altfel, Lazăr susţine că în perioada în care a manageriat instituţia a reparat grupurile sanitare din clădirea principală, a achiziţionat două maşini noi, iar ca proiecte pentru anul viitor, pentru care a obţinut şi aprobarea de la Consiliul Tehnic şi Economic, avea în plan montarea unei centrale termice pentru laborator şi clădirea administrativă şi adunarea tuturor circumscripţiilor de zonă într-una singură cu sediul în Palas. "Din cauza schimbării polilor puterii se fac presiuni politice în toată ţara. Aş fi putut ocupa o funcţie similară, dar în alt oraş, dar mama nu m-a făcut director. În primul rând sunt medic veterinar", a declarat, pentru "Replica", Romeu Lazăr, şeful Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, care spune că urmează să plece din instituţie cu un gust amar, nu pentru pierderea funcţiei, ci pentru schimbarea de atitudine a oamenilor faţă de el pentru care are un singur lucru de zis: "Roata se întoarce".

Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272