REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Ronaldinho vine în România

Ronaldinho vine în România

Andreea PASLARU 13 decembrie 2024 | 00:00 716

Veste mare pentru sportul din România: Ronaldinho, unul dintre cei mai iubiți jucători din lume, vine la Cluj! Brazilianul va juca, alături de prietenii săi, un meci demonstrativ pe 14 iunie, în cadrul Sports Festival. Ronaldinho vine în România!

Ronaldinho vine in Romania

Ca în fiecare an, organizatorii de la Sports Festival aduc în România nume mari din sportul mondial. În 2025, fanii fotbalului din toată țara vor avea șansa să îl vadă la treabă pe Ronaldinho, fostul mare jucător de la Barcelona și PSG.

„Salut, prieteni! Vreau să vă anunț că, anul viitor, pe 14 iunie, voi fi la Sports Festival în România. O să mă joc fotbal cu prietenii mei și sunt sigur că o să ne distrăm foarte tare!”, a fost mesajul lui Ronaldinho, postat pe contul de Instagram al celor de la Sports Festival.

Ronaldinho este considerat unul dintre cei mai talentați jucători de fotbal din istorie. El a impresionat la Barcelona, unde ridica fanii în picioare la fiecare meci. Driblingurile sale fine și execuțiile incredibile rămân unice.

Brazilianul a câștigat un Balon de Aur în 2005. El are în vitrina sa de trofee o Cupă Mondială, un trofeu Champions League, două titluri în La Liga, două Cupe, dar și o medalie olimpică.

„Legendarul jucător brazilian, Ronaldinho, intră din nou în teren pe 14 iunie 2025, la Sports Festival. Evenimentul va fi la cel mai înalt nivel de entertainment sportiv și se va desfășura indoor, în BTarena. Locurile sunt limitate: sunt doar 9.000 de locuri disponibile în sală, a fost anunțul celor de la Sports Festival. Cel mai tare meci jucat vreodată în România va fi un show fotbalistic și îl va avea ca personaj principal pe marele jucător brazilian”, au scris cei de la Sports Festival pe site-ul oficial.

Când se vor putea cumpăra biletele

În ediția de anul trecut, la Sports Festival, s-a organizat un meci demonstrativ de tenis. Steffi Graf și Andre Agassi au venit la Cluj și au jucat la dublu cu Simona Halep și Andrei Pavel. Atmosfera din sala polivalentă a fost una fantastică.

Biletele se vor pune în vânzare pe data de 17 iunie. Doar 3.000 de tichete vor fi disponibile acum. În perioada următoare, se vor anunța și ceilalți sportivi care vor participa la Sports Festival, iar atunci oamenii vor avea din nou șansa de a-și cumpăra un abonament, conform fanatik.ro.
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere