REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Rusia a atacat dezlănțuit la granița cu România: Dronele au acoperit orașul port

Rusia a atacat dezlănțuit la granița cu România: Dronele au acoperit orașul port

Robert NENCIU 17 aprilie 2025 | 00:00 1164

Un atac ”masiv” cu drone al Rusiei asupra oraşului port Odesa de la Marea Neagră, în apropiere de granița cu România, a avariat clădiri rezidenţiale, depozite şi infrastructură civilă, au declarat oficialii ucraineni din regiune miercuri dimineaţă, potrivit Reuters, informează News.ro.

Rusia a atacat dezlantuit la granita cu Romania: Dronele au acoperit orasul port

”Inamicul a atacat din nou Odesa cu un atac masiv cu drone”, a anunţat Oleh Kiper, guvernatorul regiunii extinse Odesa, al cărei centru administrativ este oraşul Odesa, într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Potrivit informaţiilor preliminare, nu au existat răniţi, a declarat pe Telegram primarul oraşului Odesa, Hennadiy Trukhanov.

El a postat fotografii ale unei clădiri rezidenţiale, ale altor clădiri aproape distruse şi ale unui câine care se uită din spatele unei grămezi de lemne.

Scara completă a atacului nu este clară. Forţele aeriene ucrainene raportează de obicei date privind atacurile ruseşti de peste noapte mai târziu în cursul dimineţii.

Reuters nu a putut verifica independent rapoartele. Rusia nu a făcut niciun comentariu imediat. Ambele părţi neagă că ar fi vizat civili în războiul pe care Rusia l-a început cu invazia la scară largă a Ucrainei în urmă cu mai bine de trei ani.

La sfârşitul lunii martie, Statele Unite au declarat că au ajuns la acorduri separate cu Ucraina şi Rusia pentru a-şi întrerupe atacurile deasupra Mării Negre şi împotriva obiectivelor energetice ale celeilalte părţi. Ambele părţi s-au acuzat în mod repetat reciproc de încălcarea moratoriilor, conform stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
rusi trebuiau sa ceara sprijin/sfatul/ acceptul generalilor romani?
0
1