Rusia așteaptă un răspuns din partea Ucrainei la oferta sa de discuții, luni, la Istanbul
Rusia așteaptă un răspuns din partea Ucrainei la oferta sa de discuții, luni, la Istanbul
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestKremlinul a declarat joi că așteaptă răspunsul Kievului la propunerea sa privind a doua rundă de discuții directe luni, la Istanbul, unde îi va prezenta părții ucrainene condițiile Rusiei pentru un acord de pace, relatează AFP.
'Din câte știu eu, nu s-a primit încă niciun răspuns. Trebuie să așteptăm răspuns din partea părții ucrainene', a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul briefingului său zilnic.
Ucraina nu a refuzat întâlnirea, dar a subliniat miercuri că dorește să cunoască în avans conținutul 'memorandumului' rusesc destinat să stabilească condițiile Moscovei pentru a se ajunge la un acord de pace durabilă.
Peskov a respins joi 'cererea' Kievului și a calificat poziția Ucrainei drept 'neconstructivă'.
Ucraina, care a transmis varianta sa de memorandum Rusiei și Washingtonului, suspectează Moscova că nu face decât să tragă de timp prin aceste discuții, a căror primă rundă s-a încheiat fără niciun rezultat, cu excepția schimbului de prizonieri din weekend în formula '1.000 pentru 1.000'.
'Rusia a propus de fapt o reuniune, luni, la Istanbul, pentru a începe discuțiile tocmai despre aceste proiecte. Prin urmare, a cere acest lucru imediat nu este constructiv. Aici trebuie fie să confirmăm disponibilitatea noastră de a continua negocierile, fie să facem opusul', a declarat Peskov, citat de Interfax.
Pozițiile oficiale ale celor două părți beligerante par greu de conciliat: Rusia cere, în special, ca Ucraina să renunțe pentru totdeauna la aderarea la NATO și să îi cedeze cele patru regiuni ucrainene (Lugansk, Donețk, Herson și Zaprojie) a căror anexare o revendică, deși nu le controlează în totalitate, plus Crimeea (anexată în 2016), ceea ce este inacceptabil pentru autoritățile de la Kiev.
Președintele american Donald Trump a adoptat public în ultimele zile un ton mai aspru față de omologul său rus, Vladimir Putin, în urma continuării bombardamentelor rusești intense asupra Ucrainei din weekendul trecut.
Trump a exclus însă, deocamdată, impunerea de noi sancțiuni americane împotriva Moscovei, pe care Kievul le-a solicitat, spunând că nu dorește să 'submineze' un acord de pace cu astfel de măsuri, notează AFP, citată de Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.8° Constanța 













