REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Rusia: Autorităţile abandonează urmărirea penală împotriva jurnalistului Ivan Golunov

Rusia: Autorităţile abandonează urmărirea penală împotriva jurnalistului Ivan Golunov

Replica API 13 iunie 2019 | 00:00 354

Ivan Golunov

Autorităţile ruse l-au disculpat marţi pe jurnalistul de investigaţie Ivan Golunov, acuzat de trafic de droguri într-un dosar care a provocat indignarea societăţii civile, informează AFP.

"Golunov va fi eliberat astăzi, marţi, din arestul său la domiciliu şi acuzaţiile împotriva lui sunt abandonate", a declarat ministrul de interne Vladimir Kolokolţev, citat într-un comunicat.

Justiţia rusă va trebui de acum înainte să evalueze "legalitatea acţiunilor poliţiştilor care l-au reţinut" pe jurnalist joi la Moscova şi care afirmau că ar fi găsit importante cantităţi de droguri în rucsacul său, iar apoi în cursul unei percheziţii în apartamentul său.

Potrovit lui Kolokolţev, poliţiştii care au efectuat arestarea au fost suspendaţi din funcţie pe timpul anchetei.

Doi înalţi responsabili ai poliţiei vor fi destituiţi. Aceştia sunt generalul de poliţie, Andrei Pucikov, responsabil al forţelor de ordine în districtul Vest al capitalei ruse, şi generalul Iuri Deviatkin, care conduce filiala moscovită a Departamentului pentru combaterea traficului de droguri, potrivit aceleiaşi surse.

"Voi cere preşedintelui rus" Vladimir Putin să-i înlăture din funcţiile lor, a declarat Vladimir Kolokolţev.

Jurnalist al website-ului de informaţii Meduza, cunoscut pentru anchetele sale asupra corupţiei la primăria Moscovei sau privind practici ilegale în sectoare opace precum microcreditul şi pompele funebre, Ivan Golunov era consemnat la domiciliu de sâmbătă.

Susţinătorii lui Ivan Golunov au denunţat un dosar fabricat în întregime, ca represalii pentru anchetele sale. Jurnalistul afirmă că stupefiantele descoperite de poliţişti nu-i aparţin şi i-au fost plasate fără ştiinţa lui.

Analizele realizate la cererea justiţiei nu au relevat nicio urmă de drog în sângele său şi niciunul din pachetele cu droguri confiscate nu aveau amprentele sale, potrivit avocaţilor săi.

Dosarul a provocat un val de solidaritate în societatea rusă, susţinerile acumulându-se, de la ziare independente până la media de stat şi chiar la unii înalţi responsabili politici.

Un marş în sprijinul lui Ivan Golunov era prevăzut pentru miercuri în centrul Moscovei, în timp ce o petiţie care cerea eliberarea sa a strâns aproape 180.000 de semnături.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108