REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Rusia schimbă strategia pentru Ziua Victoriei: Ce lideri vor fi prezenţi și care este programul lui Vladimir Putin

Rusia schimbă strategia pentru Ziua Victoriei: Ce lideri vor fi prezenţi și care este programul lui Vladimir Putin

A.F. 9 mai 2026 | 00:00 177

Rusia nu a invitat în mod special niciun demnitar străin la parada de Ziua Victoriei din acest an de la Moscova, a declarat consilierul Kremlinului Iuri Uşakov în faţa reporterilor, precizând însă că unele personalităţi din străinătate şi-au exprimat din proprie iniţiativă dorinţa de a participa la festivităţi, conform TASS, citează news.ro.

Rusia schimba strategia pentru Ziua Victoriei: Ce lideri vor fi prezenti si care este programul lui Vladimir Putin

TASS a compilat principalele declaraţii ale consilierului prezidenţial.

Programul preşedintelui rus

  • Preşedintele rus Vladimir Putin se va întâlni pe 8 mai cu omologul său belarus, Aleksandr Lukaşenko, pentru o cină amicală.
  • Cei doi lideri vor discuta perspectivele dezvoltării relaţiilor bilaterale, precum şi probleme internaţionale, regionale şi alte subiecte.
  • Putin va găzdui pe 9 mai o recepţie oficială pentru delegaţiile străine şi oaspeţii de onoare veniţi la Moscova.
  • Putin intenţionează să organizeze o serie de întâlniri bilaterale cu şefi ai delegaţiilor străine pe 9 mai.
  • Preşedintele rus va avea discuţii cu premierul slovac Robert Fico, regele Malaeziei Sultan Ibrahim, preşedintele Laosului Thongloun Sisoulith şi cu preşedinţii Abhaziei şi Osetiei de Sud, Badra Gunba şi Alan Gagloiev.
  • Pe 9 mai, Putin va avea şi o întâlnire tete-a-tete cu regele Malaeziei, la solicitarea acestuia.
  • Liderul rus va discuta cu preşedintele Laosului despre dezvoltarea în continuare a relaţiilor bilaterale.
  • Şeful statului se va întâlni şi cu o delegaţie din conducerea Republicii Srpska.
  • Putin nu are programate evenimente legate de agenda internaţională pentru 10 mai.
  • Putin va susţine un discurs înaintea paradei de Ziua Victoriei, care anul acesta nu va include o prezentare de vehicule şi echipamente militare: "Aşa cum s-a anunţat, parada va avea loc, cu trupe care vor defila în formaţii şi survoluri ale grupurilor de acrobaţie aeriană. Preşedintele va susţine un discurs. Ca înainte, dar cu o singură excepţie: nu va exista paradă de vehicule şi echipamente militare."
  • După paradă, preşedintele, împreună cu invitaţii străini şi veteranii, vor depune flori la Mormântul Soldatului Necunoscut din Grădina Alexandrov.

Oaspeţi străini

Rusia nu a transmis invitaţii speciale oaspeţilor străini pentru celebrarea celei de-a 81-a aniversări a Zilei Victoriei: "Vreau să vă informez că, spre deosebire de anul trecut, nu am invitat în mod special oaspeţi străini la festivităţi", a spus Uşakov.

Unele personalităţi străine şi-au exprimat din proprie iniţiativă dorinţa de a participa la festivităţile de Ziua Victoriei de la Moscova din 9 mai: "Anul acesta nu am trimis invitaţii speciale, însă unele personalităţi străine şi-au exprimat dorinţa de a vizita Moscova în aceste zile festive şi de a participa împreună cu conducerea noastră la evenimentele din 9 mai", a precizat el.

Anul trecut, un număr mare de lideri străini au participat în contextul festivităţilor dedicate aniversării a 80 de ani: "Anul trecut a existat un grup numeros de lideri străini în legătură cu evenimentele jubiliare", a afirmat reprezentantul Kremlinului.

Ataşaţii militari ai statelor străine au fost invitaţi să participe la paradă, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere