Rusia și SUA discută în Arabia Saudită despre războiul din Ucraina
Rusia și SUA discută în Arabia Saudită despre războiul din Ucraina
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎnalți oficiali americani și ruși se întâlnesc marți la Riad pentru a încerca să relanseze o relație aflată la cel mai scăzut nivel de la invazia ordonată de Vladimir Putin acum trei ani, pentru a discuta despre războiul din Ucraina și pentru a pregăti un eventual viitor summit între Donald Trump și Vladimir Putin, notează AFP și Reuters. Aceste ținte ambițioase dau fiori Kievului și capitalelor europene, îngrijorate că această apropiere între Washington și Moscova are loc fără participarea lor. Delegațiile de la Riad sunt conduse de liderii diplomațiilor americană și rusă, Marco Rubio și Serghei Lavrov.
Prin găzduirea unei reuniuni fără precedent între oficiali americani și ruși și a unui mini-summit arab privind Gaza, Arabia Saudită, odată izolată, își consolidează influența pe scena internațională, potrivit experților consultați de AFP. O reușită importantă, mai ales după ce recent, marele rival Qatar a fost în prim-plan după ce a găzduit negocierile care au dus la un acord de armistițiu între Israel și mișcarea islamistă Hamas din Gaza.
„Este o mare lovitură pentru Arabia Saudită: să vezi cele două superputeri întâlnindu-se la Riad pentru a-și rezolva diferendele (…) este ceva de prestigiu și confirmă puterea soft a regatului”, a declarat Ali Shihabi, consilier al guvernului saudit.
În plus, vineri, capitala saudită va găzdui un mini-summit arab pentru a discuta răspunsul la planurile lui Trump pentru Gaza, reunind liderii celor șase țări din Consiliul de Cooperare al Golfului, precum și pe cei din Egipt și Iordania.
„Arabia Saudită a fost capabilă să profite de contradicțiile și confruntarea dintre Occident și Rusia în criza ucraineană, în special în ceea ce privește problema petrolului, fără a-și pierde niciun aliat, occidental sau rus. Acest lucru a ajutat-o să iasă din izolarea care i-a fost impusă după afacerea Khashoggi”, a subliniat Rabha Seif Allam, de la Centrul de studii politice și strategice al-Ahram din Cairo.
Donald Trump rezolvă probleme, a spus la Riad șeful fondului suveran de investiții al Rusiei, înaintea discuțiilor americano-ruse, primele la nivel față în față, la nivel înalt, din ultimii ani.
„Vedem că, într-adevăr, președintele Trump și echipa sa rezolvă probleme, sunt oameni care au abordat deja o serie de provocări mari foarte rapid, foarte eficient și cu mult succes”, a declarat Kirill Dmitriev jurnaliștilor din Riad.
„Este foarte important să înțelegem că firmele americane au pierdut aproximativ 300 de miliarde de dolari din cauza plecării din Rusia. Deci, există o taxă economică uriașă asupra multor țări de la știți ce se întâmplă acum, și credem că o cale de urmat este prin găsirea de soluții”, a spus Dmitriev.
Dmitriev, ce și-a făcut studiile superioare în SUA și a fost bancher Goldman Sachs înainte să se întoarcă în Rusia, a jucat un rol în primele contacte dintre Moscova și Washington în timpul primului mandat de președinte al lui Trump, în perioada 2016-2020.
Rubio conduce delegația SUA din Arabia Saudită, Lavrov pe cea rusă
Liderii europeni, reuniți luni de urgență înainte de discuțiile SUA – Rusia privind Ucraina, au spus că Bătrânul Continent va investi mai mult în apărare și va fi lider în furnizarea de garanții Kievului, însă cooperarea cu Washingtonul pentru asigurarea păcii rămâne crucială.
Întâlnirea, prima la acest nivel și în acest format după februarie 2022, urmează să aibă loc marți dimineață într-un mare hotel din capitala saudită, Ritz-Carlton, a spus pentru France Presse o sursă din delegația SUA.
Din partea americană vor participa secretarul de stat Marco Rubio, care a sosit luni la Riad pentru discuții cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman, consilierul președintelui SUA pentru securitate națională, Mike Waltz, și trimisul special pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff.
Rusia va fi reprezentată de șeful diplomației sale, Serghei Lavrov, și de Iuri Ușakov, consilierul diplomatic al lui Vladimir Putin, potrivit Kremlinului. La Riad este și Kirill Dmitriev, șeful fondului suveran de investiții al Rusiei.
Reuniune de urgență la Paris înainte de discuțiile SUA – Rusia
Președintele francez Emmanuel Macron a ținut o reuniune de urgență la Paris înainte de discuțiile din Arabia Saudită între emisarii Washingtonului și Moscovei din care Donald Trump i-a exclus atât pe aliații europeni, cât și pe oficialii ucraineni.
„Europa este pregătită și dispusă să facă un pas înainte. Să conducă în furnizarea de garanții de securitate pentru Ucraina. Gata și dispusă să investească mult mai mult în securitatea noastră”, a scris șeful NATO, Mark Rutte, pe X, după reuniunea din Franța.
De asemenea, Rutte a spus luni pentru CNN, că țările europene din cadrul alianței militare sunt dispuse să intervină pentru a obține pacea în Ucraina și crede că Statele Unite intenționează să se asigure că Ucraina va avea un rol în negocieri, în ciuda viitoarelor discuții bilaterale ale administrației Trump cu Rusia.
Colaborarea cu Washingtonul în vederea protejării oricărui acord de încheiere a războiului din Ucraina rămâne esențială, au afirmat oficialii europeni.
„Toată lumea simte un mare sentiment de urgență. În acest moment crucial pentru securitatea Europei, trebuie să continuăm să susținem Ucraina”, a spus premierul olandez Dick Schoof.
„Europa va trebui să contribuie la salvgardarea oricărui acord, iar cooperarea cu americanii este esențială”, a adăugat el, potrivit hotnews.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 













