S-a dat undă verde proiectului de amploare care va lega direct România de Ucraina
S-a dat undă verde proiectului de amploare care va lega direct România de Ucraina
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestGuvernul Ucrainei a aprobat marți acordul cu România pentru construirea unui pod rutier peste râul Tisa, potrivit anunțului făcut de premierul ucrainean Denîs Șmîhal, informează News.ro.
Şmîhal a afimat că podul rutier peste râul Tisa va deveni un nou hub logistic la punctul de trecere Bila Ţerkva – Sighetu Marmaţiei.
”Podul va extinde oportunităţile noastre de export şi va accelera circulaţia persoanelor şi mărfurilor peste graniţă. Aceasa face parte dintr-un program mai amplu de modernizare a logisticii pe direcţia Vestică”, a explicat premierul ucrainean.
Guvernul român a aprobat în mai 2023 un memorandum care vizează încheierea unui Acord între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei de stat româno-ucrainene Sighetu Marmaţiei şi Bila Ţerkva, noul punct de trecere a frontierei de stat româno-ucrainene Sighetu Marmaţiei (România) - Bila Terkva (Ucraina) urmând a fi realizat prin construirea, la Sighetu Marmaţiei, a unui pod de beton armat peste râul Tisa. Acordul a fost semnat la 18 octombrie 2023.
În 30 aprilie 2024, prin hotărâre de Guvern, s-a decis construirea unui pod rutier peste râul Tisa cu capătul românesc în zona Sighetul Marmaţiei,urmând ca cele două ţări să înfiinţeze o comisie mixtă pentru coordonarea tuturor activităţilor referitoare la construirea acestui obiectiv de infrastructură
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 













