REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
13.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

S-a decis în privința taxei pentru centralele termice. Se va aplica în gospodării și în firme

S-a decis în privința taxei pentru centralele termice. Se va aplica în gospodării și în firme

A.F. 20 decembrie 2022 | 20:29 2951

Tanczos Barna, ministrul Mediului, a anunțat că Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord cu extinderea câmpului de aplicare a pieței carbonului și că prevederea este programată să intre în vigoare din 2027.

Tanczos Barna

Măsura îi vizează și pe proprietarii de centrale de apartament care vor fi nevoiți să plătească o taxă de poluare.

Prevederea este programată să intre în vigoare undeva în 2027, dar este posibil să fie amânată cu un an dacă prețul la energie este ridicat.

În principiu, în 2027 se va aplica taxa pe fiecare metru cub de gaz, consumat atât în gospodării cât și în firmele mici și mijlocii. La fel, există o taxă și pentru carburanți.

Măsura îi vizează și pe proprietarii de centrale de apartament, care vor fi nevoiți să plătească o taxă de poluare.

Prevederea este programată să intre în vigoare undeva în 2027, dar este posibil să fie amânată cu un an dacă prețurile la energie sunt în continuare ridicate.

”Dacă se va aplica această prevedere, în principiu, din 2027 se va aplica o taxă pe fiecare metru cub de gaz consumat atât în gospodării, cât și în firmele mici și mijlocii.

Dar, pentru noi, cel mai important lucru din această decizie este fondul social dedicat pentru climă.

Acest fond social va asigura României un venit în plus garantat, în comparație cu contribuția.

Va fi un fel de fond de mediu pe care îl folosim noi acum, dar mult mai consistent", a declarat Tanczos Barna, ministrul Mediului, scrie Antena 3 CNN.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Centralele noi sunt cu condensare si nu sunt poluante , deci… mai știu pe ce sa ia banii?oare nu le ajung cat au furat? OUT!!!
1
0
bozgorr tzantzosh, taxa pe basini cand pui ?
2
3
revin, gazele nu trebuiau arse decit pentru energie electrica, iar caldura reziduala folosita ca agent termic. una era cheltuiala sa modernizam cet si sistemul de termoficare si alta cit a cheltuit individual fiecare, apoi cumulat, etc. la noi au trecere cei cu gura mare!
3
0
sa se retina a sursa! a mai fost prevedere legala pentru firme si case, dar nu a fost viabila.
0
1
cea mai mare prostie posibila. centralele de apartamenu din noua generatie nu polueaza. consultati datele tehnice si veti constata ca nu exista argumente pentru o asa taxa aberanta. mai ramane sa ne puna taxa pe respirat nemernicii astia care ne conduc!
8
1
La benzina și motorina va fi intre 50 de bani și 1 leu pe litru la gaze cât va fi , pentru că prețul va fi plafonat pînă in 2030. Dacă în Romania s-a tăiat 735 de kilometri pătrați de pădure cât dioxid de carbon ar fi absorbit această pădure? Ăsta e doar începutul apoi va înainta cu taxă de poluare pe 1kg de carne, o mașină de spălat s.a.m.d. până când ne vom contoriza fiecare mișcare să numai poluăm deloc !
12
0
Barna asta ...
6
1
Nu mai stiti pe ce sa puneti taxe tai drraku
15
2
cand p00limea doarme, este b3lita de cate un rand de piele de cata ori au chef mafiotii care ne condu, de parca daca platesti taxa instantaneu aerul e mai curat!!
10
1
Nu este de ajuns ca ne jefuieste statul nostru, de cativa ani ne mai jefuieste si mafia din parlamentul european si de la comisia europeana sub tot felul de pretexte aberante; ue polueaza vreo 8% din poluarea globala si vrea sa ajunga cat mai rapid la zero omorandu-si propria populatie; am o intrebare pentru dementii din parlamentul nostru, parlamentul european si comisia europeana - ceilalti stiti ce fac ? va spun eu nimic
19
2
Domnule Ministru Cu respect va solicit sa ne Spune-ți ( procentual) cât poluează America, China și India. Pe românește va anunț ca aceasta taxa se numește :TAXA PENTRU FRAIERI. Nu mai tăiați pădurile și replantate zonele defrișate și emisiile vor scădea dramatic. Cu naiba va trec vouă și Parlamentul European asemenea năzbâtii prin cap? Cea care a propus , din Parlamentul European ,este cumva fătuca aia arestata pentru corupție? Lasă-ne bre nea ministrule ,ca ne-am saturat de multă vrăjeala !
21
2

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272