REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.3° Constanța Mie., 29 Mar. 2023
Anul XX Nr. 6317
4.3° Constanța Miercuri, 29 Martie 2023 Anul XX Nr. 6317

S-a extins lista celor care vor primi stimulent de risc de infectare cu COVID, în valoare de 2.500 de lei

S-a extins lista celor care vor primi stimulent de risc de infectare cu COVID, în valoare de 2.500 de lei

Replica API 28 mai 2020 | 00:00 947

Camera Deputaţilor a modificat, miercuri, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 43/2020, stabilind extinderea categoriilor de persoane care vor beneficia de acordarea stimulentului de risc de infectare cu COVID, de 2.500 de lei brut pe lună, cu personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, din cabinetele medicilor de familie şi laboratoarele de analize.

Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă "se aprobă decontarea din fonduri europene aferente Programului operaţional "Infrastructură mare", conform regulilor de eligibilitate, a cheltuielilor cu echipamente medicale, dispozitive medicale şi de protecţie medicală, echipamente pentru transport specializat, echipamente pentru decontaminare şi suport triaj, containere de logistică medicală, capabilităţi/ formaţiuni medicale mobile de diagnostic şi tratament utilizate în combaterea răspândirii coronavirusului COVID-19".

Deputaţii au introdus un amendament potrivit căruia sumele cheltuite astfel şi destinaţia acestora de la începutul stării de urgenţă la finalul stării de alertă de către toate instituţiile de stat se vor publica pe site-ul instituţiei de către conducătorul acesteia, potrivit Agerpres.

De asemenea, deputaţii au decis şi ca stimulentul de risc în cuantum de 2.500 de lei brut, pe lună, să fie acordat şi pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea şi/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgenţă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI - "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene.

Stimulentul de risc este în cuantum de 2.500 de lei brut

Stimulentul de risc acordat nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă.

Pentru furnizorii de servicii sociale privaţi, decontarea stimulentului de risc se face la cerere, prin agenţiile teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI - "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite sau din fonduri europene, conform unei proceduri stabilite prin ordin al ministrului Muncii.

Totodată, deputaţii au introdus un amendament ca de acest stimulent de risc în cuantum de 2.500 de lei brut pe lună să beneficieze şi personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie, laboratoarele de analize medicale, laboratoarele de imagistică medicală, ambulatoriile de specialitate, farmaciile comunitare, cabinetele stomatologice, furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu Casele de asigurări de sănătate, care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate, medicii şi asistenţii medicali din unităţile şcolare care şi-au desfăşurat activitatea prin furnizarea unor servicii de îngrijire, de aprovizionare, de îngrijire medicală şi monitorizare a persoanelor aflate în carantină.

Stimulentul de risc în cuantum de 2.500 de lei, prevăzut de prezenta lege, se acordă pentru toată perioada stării de urgenţă, instituită prin decret potrivit art. 93 din Constituţia României, republicată, au mai stabilit deputaţii.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
21333614235
5/49
172423372234
joker
5253282912