REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
13.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

S-a rupt digul de la Isaccea: sute de hectare riscă să fie inundate

S-a rupt digul de la Isaccea: sute de hectare riscă să fie inundate

Replica API 14 septembrie 2011 | 00:00 239

Consolidare programată de acum 2 ani

Consolidare programată de acum 2 ani

Un dig de incintă agro-piscicolă care apără de inundaţii peste 1500 de hectare de teren la Isaccea s-a surpat pe o porţiune de 30-40 de metri, iar culturile nerecoltate sunt în pericol. Digul este gestionat de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, iar Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al instituţiei, a declarat, pentru "Replica", faptul că incidentul s-a produs pe fondul "scăderii apelor Dunării", dar a dat asigurări că acesta va fi refăcut cel târziu până la sfârşitul anului. Ca urmare a unei vizite de lucru efectuată luni la Tulcea, Marian Mitrea, directorul Admininstraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, a declarat presei că: "Digul a fost realizat în 1974, a aparţinut celor de la Pestom, şi apoi a fost preluat douăzeci de ani mai târziu de Apele Române. Este în execuţie, ca urmare a inundaţiilor din 2005, şi cred că lucrarea se va realiza la termen, respectiv luna decembrie a acestui an. Aşteptăm proiectantul, soluţiile nu sunt uşoare şi de aceea trebuie să fie aici la faţa locului, iar de miercuri sau joi va începe reparaţia în baza soluţiei date". De asemenea, purtătorul de cuvânt al Admininstraţiei Bazinale de Ape Dobrogea Litoral, Cătălin Anton, asigură că în judeţele Constanţa şi Tulcea "nu mai este nici un alt dig cu probleme". De menţionat că investiţia în consolidarea şi supraînălţarea digului de la Isaccea a fost bugetată de circa doi ani.

Camer NEGIP

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272