S-a semnat contractul de finanțare pentru cogenerare, la Mangalia
S-a semnat contractul de finanțare pentru cogenerare, la Mangalia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPrimarul Mangaliei, Radu Cristian, a semnat, marți, contractul de finanțare a proiectului de cogenerare în sistemul de termoficare din localitate. Ministerul Dezvoltării Regionale a alocat Primăriei Mangalia fondurile necesare achiziționării și montării primului motor termic și a instalațiilor aferente. Valoarea investiției este de 10 milioane de lei, dintre care 70% reprezintă cofinanțare guvernamentală, restul sumei fiind suportată de la bugetul local. Decizia a fost luată de către reprezentanţii ministerului de resort, în baza unui proiect depus de Primăria Mangalia, cu scopul reducerii costurilor cu încălzirea pe timpul iernii. Insulele de cogenerare vor fi realizate în mai multe etape, până în anul 2020, inclusiv. Implementarea acestui proiect va duce la producerea energiei electrice, care va fi furnizată contra-cost în Sistemul Energetic Național (SEN). Totodată, se va produce energie termică, distribuită populației la prețuri considerabil mai mici, decât cele actuale. ”În prima etapă, vor fi montate două motoare termice, primul până la sfârșitul acestui an, la CT 9, iar cel de-al doilea anul viitor, la CT 10, astfel fiind formată prima dintre cele patru insule de cogenerare. Următoarele trei insule vor avea câte un motor termic, acestea urmând să fie funcționale în următorii doi ani”, a declarat primarul Radu Cristian.
"Pe lângă scăderea prețului la gigacalorie, acest program presupune și reducerea pierderilor de pe reţeaua de distrbuţie. De altfel, Primăria lucrează şi la reabilitarea centralelor termice printr-un program de reducere a pierderilor pe reţeaua de distribuţie, cu finanțare guvernamentală. După implementarea sistemului de cogenerare se va eficientiza termoficarea în oraș", au precizat, la rândul lor, reprezentanţii Goldterm, firma de termoficare din oraş.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
0.4° Constanța 




.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









