S-a TREZIT cu AMENDĂ luată pe A2, chiar dacă NU mai AVEA MAȘINA!
S-a TREZIT cu AMENDĂ luată pe A2, chiar dacă NU mai AVEA MAȘINA!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn bărbat din Medgidia s-a trezit cu o amendă în valoare de 250 de lei, ca urmare a neachitării taxei de pod de la Fetești, cu toate că… nu mai avea mașina. Amenda fusese emisă ca urmare a unei fapte din decembrie 2020, iar vehiculul fusese înstrăinat și scos din evidențele fiscale din septembrie. Instanța i-a admis acestuia contestația și a scăpat de amendă. Nu este singurul caz de acest gen, oamenii precizând că nu li se pare normal să piardă timp prin instanțe… aiurea.
În fapt, prin procesul-verbal de din 3.02.2021, petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.3 din OG 15/2002, cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se că, în data de 08.11.2020, pe A2, la Kml44+100m, pe raza localității Fetești, vehiculul marca Opel a fost surprins că a utilizat podurile peste Dunăre fără a deține peaj valabil. Persoana vizată a depus contestație, care s-a judecat la Judecătoria Medgidia.
Ce a decis instanța
Magistrații au analizat situația și au constatat că, la data la care s-a reținut în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției că petenta ar fi săvârșit fapta contravențională, aceasta nu mai era proprietara autovehiculului, nemaiavând nici atributul folosinței acestuia. La data săvârșirii contravenției, contravenienta nu avea calitatea de utilizator, neavând în proprietate autovehiculul și nici dreptul de a-l folosi. Contrar susținerilor intimatei, simpla împrejurare că persoana care a cumpărat vehiculului nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 de a-l înmatricula pe numele său nu este de natură a conduce la concluzia că vinovăția aparține vânzătorului care și-a îndeplinit toate obligațiile legale. În acest sens, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să solicite autorității competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, după caz, ale proprietarului, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea. Astfel, obligația de a solicita transcrierea transmisiunii dreptului de proprietate aparținea noului proprietar, iar nu vânzătorului.
Prin urmare, judecătorii i-au admis plângerea contravențională. ”Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției încheiat la data de 03.02.2021 de intimată și exonerează contravenientul de la plata amenzii contravenționale”.
Liliana IONIȚĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
8.2° Constanța 











.jpeg_t.jpeg)




