REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

S-au costumat în urşi şi au distrus maşini de lux ca să păcălească firmele de asigurări

S-au costumat în urşi şi au distrus maşini de lux ca să păcălească firmele de asigurări

Ricardo DRAGOMIR 16 noiembrie 2024 | 00:00 187

Patru persoane sunt acuzate că au înşelat trei companii de asigurări din California, iar prejudiciul se ridică la 142.000 de dolari. Suspecţii au profitat de faptul că acolo urşii sunt văzuţi des în zonele locuite şi au pus la cale un plan inedit.

S-au costumat in ursi si au distrus masini de lux ca sa pacaleasca firmele de asigurari

S-au îmbrăcat cu costume de urs şi au simulat că animalele ar fi distrus mai multe maşini de lux, apoi au depus cereri de despăgubire la companiile de asigurări. Acestea au primit filmuleţele cu incidentele, însă imaginile nu i-au convins pe deplin pe cei care s-au ocupat de cazuri, suspiciunile au declanșat anchete, iar rezultatele au fost unele senzaționale.  

Compania de asigurări, care a primit videoclipul unui urs care a avariat un Rolls-Royce, a bănuit imediat că în interiorul vehiculului nu se afla un animal, ci o ființă umană deghizată în urs. Cu toate acestea, în California este obișnuit să vezi urși apropiindu-se de case pentru a căuta mâncare în coșurile de gunoi sau chiar scotocind în frigidere. Unii au fost văzuți făcând baie în piscină.

Alte companii de asigurări au primit videoclipuri similare cu urși care intră noaptea în mașini parcate în curtea din spate și distrug tapițeria, în acest caz este vorba despre două maşini Mercedes.

Astfel, Departamentul de asigurări din California a demarat o anchetă. În fotografiile furnizate de departamentul de stat, pe scaunele și ușile mașinilor în cauză se vedeau ceea ce păreau a fi zgârieturi.

Departamentul a angajat un biolog pentru a examina cele trei videoclipuri, care a concluzionat că este "în mod clar un om îmbrăcat ca un urs". Asta pentru că în imagini se poate observa că ușa se deschide cu o ușurință evidentă, neobișnuită pentru un animal. După efectuarea perchezițiilor domiciliare, anchetatorii au găsit costumul de urs în casa suspecților.

În ceea ce a fost numită "Operațiunea Gheara Ursului", Departamentul de Asigurări din California și-a încheiat ancheta prin arestarea celor patru rezidenți din Los Angeles, care acum sunt acuzaţi că au fraudat trei companii de asigurări cu aproape 142.000 de dolari cu imagini false ale unui "urs" care distrug mai multe maşini de lux, potrivit antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere