REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.7° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
11.7° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

S-au împlinit cinci ani de la moartea lui Prince. Misterul continuă: între supradoză şi crimă

S-au împlinit cinci ani de la moartea lui Prince. Misterul continuă: între supradoză şi crimă

Replica API 22 aprilie 2021 | 00:00 906

6.000 de metri pătraţi şi niciun suflet care să-l ajute. 50 de kilograme greutate, dar tone de dureri fizice. Prince a murit singur, în urmă cu cinci ani, şi a luat cu el în mormânt secretul ultimelor clipe. Familia susţine că a fost omorât din neglijenţă.

Prince

În dimineaţa zilei de 21 aprilie 2016 nu era nici ţipenie în uriaşa casă. Zeci de pilule erau împrăştiate peste tot, multe din ele fără prescripţie medicală. Mâncarea pregătită cu o zi înainte de bucătarul casei, supă-cremă de legume şi salată de primăvară, era neatinsă. Iar într-un lift zăcea corpul neînsufleţit al unuia dintre cei mai mari artişti din toate timpurile.

Aşa a fost găsit Prince de angajaţi, în imensul său complex, Paisley Park, sanctuarul personal de energie pozitivă, unde se presupunea că îşi tratează angoasele. 30 de albume vândute, şapte Premii Grammy, o carieră de 40 de ani, milioane de fani pe tot mapamondul şi un final tragic, la doar 57 de ani, cu verdictul „moarte accidentală prin supradoză de medicamente“. Aşa a spus legistul, aşa a concluzionat şi raportul Poliţiei după doi ani de investigaţii, dar nu asta cred apropiaţii artistului. „Sunt încă atâtea întrebări şi niciun răspuns. Familia şi prietenii lui Prince nu cred că a fost accident, cred că a fost omorât şi că există dovezi ce vor conduce la ipoteza de ucidere din neglijenţă“, a declarat o sursă din anturajul regretatului muzician pentru publicaţia In Touch, citează okmagazine.ro.

Lanţul dezastrului este, însă, greu de urmărit. Se ştie că s-a născut cu epilepsie, iar copilăria i-a fost marcată de crize severe. Se ştie că Prince avea încă din tinereţe dureri mari, parţial din cauza show-urilor sale pline de mişcări acrobatice, tumbe, sărituri periculoase. Se spune că a şi ajuns să facă o intervenţie chirurgicală serioasă la old în 2009, deşi această informaţie e pusă la în-doială, de vreme ce artistul era Martor al lui Iehova, adică nu agrea transfuziile de sânge. Cert este că anii de dureri cronice l-au îm-pins să ia analgezice. Din ce în ce mai multe, din ce în ce mai puternice, până a ajuns dependent. De altfel, cu o săptămână înainte de a muri, întorcându-se de la un concert din Atlanta, avionul personal a aterizat de urgenţă în Moline. Pentru că „răceală“, au spus atunci reprezentanţii artistului, pentru că „supra-doză de narcotice“ a fost realitatea. Prince a refuzat să facă teste de sânge la spital, pretextând că îşi cunoaşte foarte bine corpul. Ceea ce l-a ucis, însă, a fost un medicament cu mult mai periculos, iar şocant este că artistul habar nu avea ce lua, se pare. Conform poliţiei, a făcut supradoză de ceea ce el credea că este Vicodin, dar era, de fapt, un analgezic contra-făcut ce conţinea Fentanyl, un opioid sintetic. Practic, dacă spui Fentanyl spui Satana. E vorba de un medicament de 50 de ori mai puternic decât heroina, conceput iniţial pentru bolnavii de cancer cu dureri cumplite, dar care a ajuns pe piaţa neagră ca drog. Chiar şi când e folosit sub supravegherea unui doctor, doza trebuie controlată cu atenţie, căci orice abatere poate ucide pacientul în mai puţin de un minut, prin sufocarea plămânilor.

Poliţiştii nu au reuşit să afle cine i-a furnizat artistului pilula morţii. Familia lui Prince, însă, caută vinovaţii mai aproape. Când nu sunt ocupaţi să se certe pe averea acestuia (nr. Prince nu a lăsat niciun testament), cei şase moştenitori îi arată cu degetul pe medicii ce le-au tratat ruda în ultimii ani de viaţă. De fapt, în 2018 familia a deschis un proces civil cu mai multe capete de acuzare. Unul dintre inculpaţi a fost medicul artistului, Michael Schoulemberg, acesta dându-i lui Prince o reţetă de Oxycodonă, medicament opioid, pe numele bodyguard-ului său (pentru discreţie), cu doar câteva zile înainte de tragedie. Deşi nu aceasta a fost substanţa fatală, doctorul a fost acuzat că nu a gestionat profesionist problemele.

Alt medic vizat a fost Howard Kornfeld, specialist în tratarea dependenţelor, contactat de staff-ul artistului cu câteva zile înainte de moarte. Acesta ar fi amânat acordarea de ajutor şi ar fi intervenit în ultima clipă, doar ca să constate că viitorul său pacient murise. Nu s-a găsit niciun vinovat, dar investigaţia a fost anevoioasă şi din cauza faptului că Prince era obsedat de protejarea intimităţii. Călătorea sub pseudonimul Peter Strongbrave şi renunţase la mobil, de teama hackerilor, comunicând cu angajaţii săi prin telefon fix sau mail. Frapant este că, potrivit poliţiştilor, la două zile după moarte, un cont de Gmail aparţinându-i lui Prince a fost accesat de pe laptopul acestuia şi toate conversaţiile anteri-oare datei de 19 aprilie au dispărut.

Pentru cei ce s-au grăbit să-i atribuie lui Prince eticheta de „drogat“, apropiaţii săi au declarat că nu consuma droguri recreaţionale, aşa cum şi el a spus pentru LA Times în 2009. Fiind adept al Martorilor lui Iehova, la concertele susţinute în propriul sanctuar, Paisley Park, nu permitea nici substanţe interzise, nici alcool, nici limbaj vulgar. Fosta sa iubită, Sheila E., bagă mâna în foc că nu se droga, că avea un trai sănătos şi mânca bine. Heather McElhatton, o scenografă care a lucrat zece ani cu artistul, a declarat că nu l-a văzut nici măcar o dată drogându-se sau consumând alcool. „Dar avea mult prea multă energie. Putea filma două zile la rând fără pauză. Să fi fost energie naturală, să fi fost altceva? Nu ştiu. Ideea e că nici mâncând nu l-am văzut niciodată“, a concluzionat aceasta, lăsând enigme să plutească în aer.

La cinci ani de la moartea lui Prince, misterul care învăluie tragedia nu a fost încă desluşit. Paisley Park zici că nici nu a fost vreodată locul unde artistul şi-a dat ultima suflare, fiind transformat în muzeu de familia sa la doar şase luni de la dispariţie. La sfârşitul acestei luni, în data de 21 aprilie, locul va putea fi vizitat gratuit, iar turiştii vor putea vedea şi urna cu rămăşiţele pământeşti ale cântăreţului. Adevăraţii fani nu au, însă, nevoie să vadă aşa ceva. În urma lui Prince rămâne mult mai mult de atât: o moştenire muzicală impresionantă, la fel de spectaculoasă şi peste 100 de ani.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108