S.O. Vîntu nu e solidar... cu cei care îl obligă să facă economie la aerul condiționat! Video
S.O. Vîntu nu e solidar... cu cei care îl obligă să facă economie la aerul condiționat! Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestOmul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, fost mogul de presă și protagonistul unora dintre cele mai mari scandaluri din România, ca schema piramidală FNI, a anunțat în cea mai recentă apariție online, că nu este solidar cu apelul autorităților în contextul unei crize energetice severe! Acesta mai susține că românilor li se cere acum „solidaritate“ de către cei care, în opinia sa, au distrus în ultimele decenii industria energetică, mineritul și o mare parte din capacitatea de producție a țării.
Cunoscutul afacerist Sorin Ovidiu Vîntu face declarații dure la adresa guvernanților. Astfel că un subiect de un impact major pentru țară precum o viitoare criză energetică, durata funcționării reactoarelor de la Cernavodă datorată debitului foarte scăzut al Dunării, nu avea cum să treacă neanalizat.
„Apeluri patetice de la cei din fruntea țării! Să oprim lumina, să nu mai folosim mașinile de spălat etc... Îmi amintesc de epoca lui Ceaușescu, atunci la fel stăteam cu luminile stinse... dar măcar atunci plăteam un preț pentru ridicarea acestei țări. Azi să fim solidari cu cine? Cu acești cretini care au distrus în 30 și ceva de ani România? Au distrus absolut tot, producția energetică românească a scăzut cu două treimi iar în 1989 produceam circa 12.000 de megawați. Azi mai producem 3-4 mii. Cretinii ăștia care acum cer solidaritate au distrus tot și n-au pus în funcțiune nimic nou. Au distrus mineritul, cum este posibil? Cât de cretin să fii să închizi minele? Acum, chiar dacă vrem să le deschidem nu mai avem mineri, a fost o cretinătate colosală să-i alungăm pe acești oameni în afara țării... ne-am distrus resursa umană. Solidaritate? Voi folosi 24 de ore pe zi aerul condiționat, nu sunt solidar cu voi!“
Unul dintre motivele dezastrului de la Cernavodă
Ulterior, Sorin Ovidiu Vîntu le-a vorbit cetățenilor despre unul dintre motivele pentru care Unitatea 2 a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă se află într-un adevărat dezastru. „Ceea ce se întâmplă cu Dunărea, cu reactorul de la Cernavodă, unul dintre motivele acestui dezastru este și canalul Bîstroe... n-ați făcut nimic ați încurajat Ucraina să facă acest Canal și uitați-vă acum la consecințe. Nu mai există apă? Asta este o prostie, planeta plină de apă, pânza freatică nu găsim la 20 de metri, mergem la 50 de metri... tot găsim. Marele Ocean planetar poate furniza apă... deci criza de apă este o tâmpenie, este o groaznică gestionare la noi în România. Este o criză groaznică de expertiză profesională de decizii politice, de oameni înțelepți, de un conducător unic.“
Ședință extraordinară de Guvern: Măsuri suplimentare pentru funcționarea Reactorului 2 de la Cernavodă
O ședință de urgență a avut loc pe 10 august la Palatul Victoria, de la ora 16:00. Ilie Bolojan a convocat o întrunire extraordinară a miniștrilor din Guvern, pe fondul crizei energetice cu care se confruntă România.
Guvernul urmează să aloce Ministerului Transporturilor 5,1 milioane de lei pentru „redistribuirea unei părți din debitul brațului Bala către Dunărea Veche, în vederea gestionării efectelor secetei hidrologice severe și a reducerii riscului de afectare a funcționării Sistemului Electroenergetic Național, determinat de posibilitatea indisponibilizării unităților Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă“, potrivit notei de fundamentare a proiectului discutat în ședința de luni.
Tot în ședință, Guvernul a adoptat măsuri de 7 milioane de lei pentru scufundarea celor patru barje, menite să redirecționeze apa de pe Brațul Bala spre Brațul Dunărea Veche, unde este funcționează centrala de la Cernavodă.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.4° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)








