REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Șah: Deac a remizat cu Vachier-Lagrave la turneul Superbet Chess Classic România 2025

Șah: Deac a remizat cu Vachier-Lagrave la turneul Superbet Chess Classic România 2025

A.F. 15 mai 2025 | 00:00 222

Marele maestru român Bogdan Deac a remizat cu francezul Maxime Vachier-Lagrave, miercuri, în etapa a șaptea a turneului de șah Superbet Chess Classic România 2025, a doua etapă a circuitului Grand Chess Tour 2025, găzduită de Grand Hotel din București.

sah: Deac a remizat cu Vachier-Lagrave la turneul Superbet Chess Classic Romania 2025Bogdan Deac

Vachier-Lagrave s-a clasat pe locul al doilea în GCT 2023 și pe trei în GCT 2024.

Singura victorie în runda de miercuri a fost reușită de uzbecul Nodirbek Abdusatorov, campionul mondial la șah rapid din 2021, în fața polonezului Jan-Krzysztof Duda.

Francezul de origine iraniană Alireza Firouzja, dublu campion al circuitului (2022, 2024), a remizat cu indianul Praggnanandha Rameshbabu, iar campionul mondial en titre, indianul Gukesh Dommaraju, a terminat la egalitate cu americanul Wesley So.

Americanii Levon Aronian și Fabiano Caruana, numărul doi mondial, au împărțit și ei punctul.

Patru jucători au câte 4 puncte, Firouzja, Caruana, Vachier-Lagrave și Rameshbabu, alți patru au câte 3,5 puncte, Deac, So, Aronian și Abdusatorov, iar Dommaraju și Duda au câte 2,5 puncte.

Joi, în runda a opta, penultima, Deac îl va înfrunta pe Duda.

Etapa de la București a circuitului Grand Chess Tour 2025, cu premii în valoare de 350.000 de dolari, se desfășoară în perioada 7-16 mai, la Grand Hotel din Capitală, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere