REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
14.2° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Sala de aşteptare a Primăriei Băneasa, transformată în Serviciu pentru Eliberarea Paşapoartelor

Sala de aşteptare a Primăriei Băneasa, transformată în Serviciu pentru Eliberarea Paşapoartelor

Replica API 9 martie 2012 | 00:00 124

Scutiţi de un drum la Constanţa

Scutiţi de un drum la Constanţa

Toţi locuitorii de pe raza Ostrov - Deleni nu vor mai fi nevoiţi să străbată kilometri întregi pentru eliberarea unui paşaport, deoarece în scurt timp vor beneficia de un spaţiu special amenajat chiar în interiorul Primăriei Băneasa. Potrivit edilului din Băneasa, Gelu Iordache, spaţiul se află la parterul primăriei, este complet amenajat, practic nu mai are nevoie decât de o zugrăveală şi de acceptul celor de la Serviciul de Paşapoarte Constanţa. "Spaţiul destinat pentru eliberarea paşapoartelor se află la parterul Primăriei Băneasa, lângă sediul pentru Evidenţa Populaţiei şi Starea Civilă. Este vorba de 4 camere, sală de aşteptare, ghişeu, arhivă. Este amenajat de foarte mult timp, dar îl foloseam ca sală de aşteptare sau mai trimiteam oamenii acolo pentru completarea diverselor formulare. În luna ianuarie a.c. au venit cei de la Serviciul de Paşapoarte Constanţa, au văzut spaţiul, au dat acceptul, acum mai urmează să ne aducă logistica", a declarat, pentru "Replica", Gelu Iordache, primarul din Băneasa. Potrivit acestuia, respectivul serviciu ar fi în beneficiul a circa 32.800 de persoane, care se declară extrem de mulţumite de iniţiativă. "Oamenii sunt fericiţi, vă daţi seama, că pe sărăcia asta orice bănuţ contează. Nu vor mai trebui să bată atâta drum pentru un paşaport la Constanţa, vin aici şi gata", ne-a mai spus edilul.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272