REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Mar., 27 Feb. 2024
Anul XX Nr. 6652
10.4° Constanța Marți, 27 Februarie 2024 Anul XX Nr. 6652
 

Salariul minim ar urma să crească de la 1 iulie 2024

Salariul minim ar urma să crească de la 1 iulie 2024

Andreea CONDURACHE 14 februarie 2024 | 00:00 982

Salariul minim ar urma să crească, în România, de la 1 iulie 2024, iar milioane de români ar putea primi bani în plus.

Salariul minim ar urma sa creasca de la 1 iulie 2024

1 iulie 2024 este termenul de la care premierul își dorește ca salariul minim să fie majorat.

Acesta este și motivul pentru care Marcel Ciolacu va vorbi, astăzi, la Palatul Victoria, cu patronatele şi sindicatele, pe tema majorării salariului minim în România. Ultima creștere a avut loc în octombrie anul trecut, atunci când salariul a ajuns la 3300 de lei, atât cât este și în prezent. Urmează ca guvernanții să analizeze impactul pe care această creștere îl va avea asupra bugetului de stat dar trebuie văzut și dacă angajatorii pot susține această majorare, conform antena3.ro

Salariul ar urma să crească, de la 1 iulie 2024, la 3700 de lei

Ministerul Muncii a propus, la finele anului trecut, creșterea salariului minim la 3.700 de lei, începând cu 1 iulie 2024. ”Pentru anul 2024 se propune stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la 3.700 lei lunar începând cu data de 1 iulie 2024.

Față de anul 2023:  

- majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 3.300 lei în anul 2023 la 3.700 lei în anul 2024 reprezintă o creștere de 12,12 %, ceea ce în valoare absolută înseamnă 400 de lei în sumă brută.

- în valoare netă salariul este de 2.239 lei (fără scutirea de 200 lei), majorarea pe net fiind de 160 lei, creșterea valorii nete în raport cu 2.079 lei în prezent este de 7,7 %.

- pentru un program complet de lucru de 168,000 ore, în medie, pe lună, în anul 2024 valoarea medie orară a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 3.700 lei reprezintă 22,024/oră.

- majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 3.436 lei în anul 2023 la 3.700 lei în anul 2024 reprezintă o creștere de 7,7%, ceea ce în valoare absolută înseamnă 264 de lei în sumă brută.  

Ponderea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 3.700 lei în câștigul salarial mediu brut de 7.567 lei prognozat pentru anul 2024 de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză, este de 48,9 %.

De majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la 3.700 lei vor beneficia un număr de 1.813.197 salariați.

Pentru sectorul agricol și industria alimentară

- în valoare netă salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 2.544 lei (cu scutirea de impozit și reducerea CAS), majorarea pe net fiind de 182 lei, creșterea valorii nete în raport cu 2.362 lei în prezent este de 7,7 %.

- pentru un program complet de lucru de 168,000 ore, în medie, pe lună, în anul 2024 valoarea medie orară a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de 3.700 lei reprezintă 22,024/oră.  

Pentru sectorul construcții  

- salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 4.582 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 27,714 lei/oră.

- în valoare netă salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este în prezent de 3.150 lei (cu scutirea de impozit și reducerea CAS).

De majorarea salariului de bază minim brut pe țară la 3.700 lei vor beneficia un număr de 132.751 salariați din sectorul agricol și industria alimentară.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
1144810263
5/49
1646443325-02-20243 1 9 4 7 5 5
joker
20168392839