Sali Levent și-a căutat fosta iubită după scandalul monstru de pe străzile Constanței
Sali Levent și-a căutat fosta iubită după scandalul monstru de pe străzile Constanței
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSali Levent a fost acuzat de iubita lui în urmă cu câteva luni că a bătut-o cu bestialitate. Cei doi erau logodiți, iar Dalia spunea că actorul ar fi fost violent cu ea de mai multe ori, prima dată la scurt timp după ce au decis să formeze un cuplu.
Sali levent și logodnica Dalia
Sali Levent și iubita lui au fost împreună pentru un an, ca mai apoi Dalia să îl acuze că a bătut-o fără milă. Acum, tânăra spune că actorul ar fi căutat-o și după scandalul de la finalul anului trecut.
Sali Levent și-a căutat fosta iubită, după ce l-a acuzat că a bătut-o
Scandalul celor doi a ajuns și în instanță, asta după ce Dalia a cerut ordin de protecție. Prima cerere i-a fost respinsă, iar mai apoi a făcut apel.
Fosta logodnică a lui Sali Levent spune că actorul a căutat-o și după scandalul din urmă cu câteva luni. Ar fi vrut să fie iertat pentru ce s-a întâmplat între ei, chiar dacă nu și-ar fi recunoscut fapta, mai spune Dalia.
„Merge totul bine, s-au mai liniștit, am trecut peste cum ar fi trebuit să fie în viață, asta este. Da, a încercat (n.r. să ia legătura cu ea). Nu se mai poate, nu. Da, nu în dorința de a îmi face rău sau cel puțin atât am înțeles eu. În dorința de a lua legătura cu mine. El nu și-a recunoscut fapta, asta m-a deranjat foarte tare, pentru că putea să recunoască că a greșit sau cum susține el că a greșit, dar nu a realizat. Putea să-și recunoască fapta și nu se mai ajungea nicăieri”, a declarat Dalia.
Nu vrea să audă de o eventuală împăcare
Dalia spune că Sali Levent a căutat-o, dar nu au mai discutat în față în față. Tânăra a declarat că vrea să rămână în trecut episodul dureros prin care a trecut, asta pentru că se concentrează pe studii, căci urmează să susțină anul acesta examenul de Bacalaureat.
„Nu, nu, chiar nu (n.r. nu au mai discutat față în față). Nu cred că sunt pregătită să-l văd față în față. Da, este o situație destul de complicată, ce-i drept, dar sunt și preocupată foarte tare cu bacalaureatul și nu prea mai am timp de absolut nimic. Nu mai am timp nici măcar să mă gândesc la lucrurile acestea”, a mai spus tânăra.
Soția actorului era la sora ei în seara incidentului
Incidentul a avut loc în 20 octombrie 2024 ora 19.30. Ea era la sora ei în apartament în Constanța, stătea cu sora ei și cu nepoții. Sali i-a dat mesaj și i-a spus să coboare pentru a le cumpăra dulciuri nepoților. Ea a coborât, el i-a spus să urce în mașină să meargă la o alimentară cu mașina. Ea a urcat și când au început să discute, apoi a început scandalul.
Sali Levent a devenit agresiv, femeia a început să țipe după ajutor, iar actorul a continuat s-o lovească. Câțiva trecători au reușit să îl calmeze pe actor și i-au atras atenția de la Dalia care a reușit să-și recupereze telefonul căzut sub scaunul din față și apoi a fugit din mașină.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 














