REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
14.3° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Sandra Stoicescu are un copil atât de cuminte, încât poate merge liniștită la job.

Sandra Stoicescu are un copil atât de cuminte, încât poate merge liniștită la job.

Replica API 19 iunie 2020 | 00:00 1564

Revenită pe micul ecran când fiica ei avea 8 luni, Sandra Stoicescu avut teama, ca orice mamă, că poate nu va face față cu brio tuturor provocărilor. Din fericire, a știut cum să se împartă între pupitrul Observator, fundația caritabilă pe care o conduce și rolul de mamă. Prezentatoarea TV ne-a mărturisit că cel mai mare merit îl are Sara, fiica ei, care este un bebeluș extrem de cuminte.

„Sunt bine din toate punctele de vedere, chiar și pe plan psihic. Mă supăr uneori că ziua are doar 24 de ore. Sara doarme noaptea, asta e foarte bine. Adică se culcă undeva la ora 23 și a doua zi dimineața, la 6, dă prima strigare, după care se culcă din nou încă vreo două ore, ceea ce e mai mult decât elegant. Totuși, mi-ar mai trebui niște ore, pentru că sunt o seamă de schimbări care se produc. Se spune că și piloții de Formula 1 pierd câte o secundă la viteză pe măsură ce au copii și atunci și eu am o senzație că trebuie să protejez totul și, în primul rând, pe Sara”, a povestit Alessandra Stoicescu, pentru Libertatea.

Deși pare mai slabă ca niciodată, Sandra Stoicescu ne-a mărturisit că scăderea în greutate nu este pusă pe seama stresului din ultima perioadă, ci dorinței de a reveni la kilogramele de dinainte de sarcină. „Să știi că am revenit la kilogramele de dinainte de sarcină. Deci cântarul zice: „Te recunosc, ești Sandra de dinainte de sarcină”. Dar poate că se așază diferit totul, poate că musculatura care se formează mult mai mult acum, mai ales bicepșii, că țin 10 kilograme de copil minunat în brațe. Nu mai vreau să slăbesc. Am revenit la kilogramele mele”, a mai declarat Stoicescu, potrivit libertatea.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
o curva antenista!
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108