REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Santos este ''clubul care a promovat cel mai mult Brazilia'', susţine Pele

Santos este ''clubul care a promovat cel mai mult Brazilia'', susţine Pele

Replica API 15 aprilie 2020 | 00:00 1475

Santos este "clubul care a promovat cel mai mult Brazilia", a afirmat fostul mare fotbalist Pele, care a jucat aproape toată cariera la această echipă, ce a sărbătorit marţi 108 ani de la înfiinţare, scrie EFE.

Santos este ''clubul care a promovat cel mai mult Brazilia'', susţine Pele

Triplu campion mondial cu Selecao, Edson Arantes do Nascimento, cunoscut ca Pele, după mulţi cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, a trimis un mesaj de felicitare pentru echipa vieţii sale şi s-a arătat mândru că a jucat la aceasta.

"Este o mare onoare să fiu unul dintre învingătorii lui Santos", a afirmat "Regele" într-un video difuzat pe reţelele de socializare. Fostul atacant, care în octombrie va împlini 80 de ani, a subliniat importanţa fostei sale echipe: "Santos este cel mai mare promotor al ţării noastre. Trăiască Santos!"

Santos, echipă din oraşul cu acelaşi nume din statul Sao Paulo, este printre puţinele formaţii care nu au retrogradat niciodată din prima divizie a campionatului Braziliei.

În 2019, Santos a încheiat pe locul 2 campionatul, dominat autoritar de Flamengo, care a câştigat anul trecut şi Copa Libertadores, conform agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere