Șase dosare penale cu autor cunoscut și cinci contravenții privind incidente electorale, la Constanța
Șase dosare penale cu autor cunoscut și cinci contravenții privind incidente electorale, la Constanța
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPână la ora 15.00, la nivelul judeţului Constanța, procesul electoral s-a desfășurat fără producerea unor incidente deosebite de ordine publică.Până în prezent, au fost înregistrate șase dosare penale cu autor cunoscut privind incidente electorale, care privesc săvârșirea infracțiunilor de coruperea alegătorilor, fraudă la vot și împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales.
”La nivelul județului Constanța, procesul electoral s-a desfășurat fără producerea unor incidente deosebite de ordine publică. Toate sesizările cu caracter electoral sunt gestionate corespunzător și echidistant, după finalizarea verificărilor, urmând a se verifica care dintre acestea se confirmă. Până în prezent, au fost înregistrate șase dosare penale cu autor cunoscut privind incidente electorale, care privesc săvârșirea infracțiunilor de coruperea alegătorilor, fraudă la vot și împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales. De asemenea, au fost constatate cinci contravenții privind continuarea propoagandei electorale și absența nejustificată a președintelui, a locțiitorului acestuia sau a membrilor birourilor electorale. În toate cazurile au fost luate măsuri legale conform legislației în vigoare.
Reamintim că, structurile Ministerului Afacerilor Interne desfăşoară activităţi în sistem integrat pe toată perioada desfăşurării procesului electoral, pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiţii de siguranţă şi pentru a verifica şi sancţiona cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale. Pentru un plus de siguranță, au fost constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o impune.
Pentru orele următoare, efectivele Ministerului Afacerilor Interne își vor concentra misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme. Sesizați orice încălcare a legii electorale la 112, transmite IPJ Constanța„, a transmis Olimpia Ceară, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.1° Constanța 













