Scafandrii constănțeni se pregătesc de protest. Vezi de ce!
Scafandrii constănțeni se pregătesc de protest. Vezi de ce!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLuni, 8 mai a.c., Sindicatul Scafandrilor va organiza un protest în Constanța. Motivele sunt multe, după cum a declarat pentru Replica, Emanuel Vulturu, președintele Sindicatului Scafandrilor, primordial fiind însă faptul că din anul 2006 scafandrii au început să aibă din ce în ce mai puține drepturi, unora dintre aceștia interzicându-li-se să-și mai practice meseria.
Sindicatul Scafandrilor pregătește un protest ce va avea loc luni, pe 8 mai a.c., în fața Centrului de Scafandri Constanța. Contactat telefonic de către reporterii de la Replica, Emanuel Vulturu, Președintele Sindicatului Scafandrilor a declarat faptul că toată povestea a început încă din 1993, iar de atunci ministerul Apărării a devenit singura entitate care poate emite brevete: „Regulile de lucru ale scafandrilor din România sunt elaborate de către ministerul Apărării, prin centrul de Scafandrii, care nu este doar o unitate militară este un fel de SA. Pentru că emite autorizații, brevetează scafandrii, după care îi concurează. Toată povestea a început în anul 1993, printr-o Hotărâre de Guvern și acolo ei au devenit singurii furnizori de servicii, de brevetare din România. După ce a mai trecut vremea, a trebuit să mai renunțe la acel ordin, dar ei nu au renunțat, au devenit și coordonatori naționali, și în anul 2006 au cuprins și acel ordin în legea Armatei. Ulterior au făcut și niște norme de aplicare a legii respective, prin care ne-au luat tot mai mult din drepturi. Au ajuns la momentul la care acum nu poți să faci scufundări în România dacă nu ești într-un registru militar de-al lor, un registru unic. Înainte era autorizat la 40 de m, la 50 de m, acum nu mai poate fi autorizat decât la 15 metri, pentru că au băgat ei niște normative, niște chichițe care nu se regăsesc în nici o legislație în Europa.”
Vulturu: Cei care trăiesc doar din asta nu mai pot pune o pâine pe masă
În ultimii ani, Emanuel Vulturu a transmis faptul că scafandrilor le-a fost îngrădit foarte mult dreptul la muncă, fiind deja vorba de corupție: „Prin acea metodologie ei ne îngrădesc foarte mult dreptul la muncă. Au ajuns să șantajeze scafandrii, dacă fac parte din acel sindicat, și dacă faci parte din sindicat nu îți mai dau autorizație, sau îți dau autorizație fără competențe. Vorbim de corupție deja. Nu va fi un protest mare, ideea este să atragem atenția opiniei publice, noi avem un proces cu MApN-ul și cu statul român. Efectiv cei care trăiesc doar din asta nu mai pot să facă lucrul ăsta, nu mai pot să facă scufundări, nu mai pot pune o pâine pe masă. Acea metodologie nu este restrictivă, este absurdă. Nu va fi un protest de amploare. Cei de la Centrul de Scafandrii periodic spun că sunt foarte buni, îmi pare foarte rău, nu considerăm că ar fi cei mai buni.”
„Noi avem răspuns de la Consiliul Concurenței prin care aceștia le conferă monopol. Monopolul fiind interzis, încalcă cam 6 puncte din lege. Avem răspuns. Ba mai mult, ei ne fac și concurență nouă. Nici un leu din banii pe care îi produce această unitate militară, din partea ei civilă, nu ajunge la bugetul consolidat al statului. Toți banii rămân acolo și îi împart cum cred ei. Spun că folosesc banii pentru a lua echipamente. Nu au prețuri fixe. Dacă nu au concurență, au prețuri mari, și dacă au concurență, au prețuri foarte mici.”, a conchis Emanuel Vulturu, Președintele Sindicatului Scafandrilor.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14° Constanța 












