Scandal: Ambasadorul României în Kenya i-a comparat pe colegii săi africani cu maimuțele
Scandal: Ambasadorul României în Kenya i-a comparat pe colegii săi africani cu maimuțele
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestScandal cu iz rasist în Ministerul român de Externe. Ambasadorul țării noastre în Kenya a fost rechemat în România, după o un comentariu ce a înfuriat comunitatea africană.
Incidentul s-a petrecut în aprilie, în timpul unei reuniuni organizate la sediul ONU din Nairobi. Atunci, la discuțiile cu grupul de diplomați din Europa de Est, Dragoș Țigău i-a comparat pe colegii săi africani cu maimuțele.
Remarca a stârnit stupoare și a fost calificată drept insensibilă și lipsită de respect. Grupul de diplomați africani s-a plâns Biroului ONU din capitala kenyană. În plus, a semnat o scrisoare de protest la adresa românului și a cerut clarificări și scuze publice.
Potrivit Ministerului de Externe de la București, Țigău nu a anunțat instituția despre incidentul pe care l-a provocat. El a fost numit ambasador în Kenya în 2021.
Dragoș Țigău este un diplomat de carieră. Este regretabil că în acest secol mai auzim de la profesioniști din domeniul diplomației astfel de remarci. De altfel, la nivelul diplomaților români au mai fost astfel de incidente, în 2014 spre exemplu, când un diplomat al Ambasadei României în Franța a trimis un mail cu o listă de invitați unde avea niște referiri la anumite persoane care nu erau deloc măgulitoare. De asemenea, un ambasador al României de la Erevan acum 8 sau 9 ani făcea remarci la adresa evreilor și homosexualilor.
MAE, în contextul în care presa din Africa a publicat această informație, a luat decizia de a-l retrage de la post. Se va efectua o anchetă internă pentru a se stabili exact ce anume se va întâmpla cu el în urma comportamentului, scrie digi24.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 













