Scandal de proporții în maternitatea Armonia! Lăuză dată afară, cu copilul bolnav de icter în brațe, după ce a născut. Video
Scandal de proporții în maternitatea Armonia! Lăuză dată afară, cu copilul bolnav de icter în brațe, după ce a născut. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSpitalul Armonia din Constanța se laudă că a fost desemnat de către UNICEF „Spitalul Prieten al Copilului” - o inițiativă ce are ca scop să ofere fiecărui copil cel mai bun start în viaţă. Nu știm în baza căror criterii a primit distincția, căci faptele contrazic toate standardele pe care clinica pretinde că le are. O tânără mamă, în vârstă de 32 de ani, care a născut vineri, 27 iunie a.c., a fost scoasă din salon, după 48 de ore de la intervenție, împreună cu bebelușul său bolnav de icter, și dusă în recepție cu bagajele în mâini, fără medicamente, calmante, apă și fără o îngrijire de care orice lăuză ar trebui să beneficieze în primele zile de la nașterea unui copil. O oră jumătate a așteptat proaspăta mamă în recepție, până a ajuns soțul să o ia. A găsit-o într-o stare deplorabilă. Deși este un caz strigător la cer, patronul Mohammad Zafer se face că plouă...
Un caz strigător la cer a avut loc la spitalul privat Armonia din Constanța, o maternitate care pretinde că este numărul 1 în Constanța! Patronii iau o căruță de bani pentru niște servicii care ar trebui să fie de lux, în schimb, după ce te jupoaie de bani îți dau un șut în fund și te scot afară pe ușă....la propriu.
Femeile care au născut prin cezariană știu cât de complicată este recuperarea. În primele două, trei zile de la intervenție, durerile sunt crunte, iar sănătatea emoțională este fragilă. Cei care sunt în prima linie trebuie să se asigure că atât mama cât și copilul sunt în afară oricărui pericol și să le acorde sprijinul de care au nevoie până la momentul externării. Și, mai ales când plătești o căruță de bani pentru a beneficia de cele mai bune condiții... În loc să se bucure de minunea căreia i-a dat viață, pe 27 iunie, a.c., o tânără de 32 de ani din Constanța trece prin clipe de coșmar, după ce a fost scoasă din salon, la 48 de ore de la intervenție, cu copilul în brațe, bagajele în mână și lăsată să-și aștepte soțul și rudele în recepție, mai bine de o oră jumătate. Cu dureri, fără calmante, fără apă...
S-a întâmplat la Spitalul Armonia din Constanța, unitate medicală care pretinde a fi centru de excelență în medicina materno fetală și care se laudă cu standarde de calitate și de excelență. Mai mult decât atât, bebelușul de doar 2 zile suferea de icter... o afecțiune neonatală des întâlnită însă, în absenta intervenției unui specialist, copilul se poate confrunta cu paralizie cerebrală, pierderea auzului, convulsii sau probleme de vedere.
Vineri a născut, duminică a fost scoasă din salon, cu bebelușul în brațe, și lăsată în recepția spitalului singură...
Ca să înțelegeți mai bine cum stau lucrurile, vă prezentăm cronologia evenimentelor! Vineri, 27 iunie, o mămica căreia îi vom păstra anonimatul, s-a internat în spitalul Armonia pentru a-și aduce pe lume băiețelul. În jurul orei 12, M.D. a suferit o intervenție chirurgicală, cunoscută sub denumirea de cezariană, aceasta realizându-se prin incizia abdomenului și a uterului.
Toate bune și frumoase... Duminică, 29 iunie, soțul femeii s-a deplasat, în jurul prânzului, la spital pentru a achita serviciile prestate. Cât i s-a cerut, atât a plătit... adică 6.750 de lei, urmând ca în aceeași zi, respectiv duminică - 29 iunie, să se facă externarea pacientei și a bebelușului, la decizia neonatologului. A anunțat că va ajunge la clinică după ora 17.00, așa că a stat liniștit. Nici prin cap nu avea să-i treacă la ce umilință... și pericol a fost supusă soția lui.
Angajații spitalului n-au mai putut aștepta până când mămica avea să elibereze camera, așa că i-au făcut bagajele, în jurul orei 16.00, i-au pus copilul în brațe și i-a scos din rezervă ca pe niște saci de cartofi. O infirmieră fără nicio lipsă de empatie, remușcare și fără omenie a fost capul răutăților însă, desigur, n-ar fi făcut acest gest fără să i se comande de sus.
Deși se afla într-o stare precară, și-a așteptat soțul o oră jumătate în recepția spitalului, fără apă, fără calmante și cu dureri inimaginabile... Reiterăm faptul că M.D. a suferit o tăietură în zona abdomenului care nu s-a vindecat peste noapte.
cât au plătit părinții pentru serviciile la Armonia
Copilul avea icter...
„Vineri a născut prin cezariană. Duminică, la ora 16:00 au scos-o din rezervă, lăsată în recepție fără calmante, fără apă.... Noi nu știam, femeia este tăiată de 48 de ore. Au trimis infirmiera să o dea afară, pentru că se făcuse ora 16:00 și nu venise soțul ca să mai plătească încă o zi. Plătise doar până la ora 14.00, duminică.”, ne-a declarat nașul bebelușului.
De parcă umilința nu ar fi fost destul de mare, inconștienții de la spitalul Armonia nu au luat în calcul că bebelușul are icter, afecțiune care se manifestă, în general, la nou-născut după aproximativ 2 zile de la naștere și care caracterizează prin colorarea sclerelor, a mucoaselor și a tegumentelor. Icterul și-a făcut apariția, deși cei de la Armonia i-au administrat bebelușului picături nazale pentru întârzierea icterului, după cum susțin rudele mamei... „I-au pus două picături în nas care să întârzie apariția icterului... ca să se facă acasă, să nu fie nevoie să suporte clinica cheltuielile aferente tratamentului... Ar fi apărut icterul acasă, astfel că părinții ar fi sunat la 112, ar fi mers la Spitalul Județean, și așa Spitalul Armonia ar fi evitat niște cheltuieli”, acuză nașul bebelușului.
În cele din urmă, mama și copilul au ajuns acasă, iar starea bebelușului s-a înrăutățit, din cauza icterului netratat. Părinții și rudele au căutat soluții, medici specialiști care să-i acorde primul ajutor, însă, în continuare copilul nu este bine.
Patronul Mohammad Zaher ridică din umeri...
L-au sunat inclusiv pe patronul clinicii, Mohammad Zafer, medic specialist ginecolog, pentru a-i aduce la cunoștință modul în care subalternii săi au ales să externeze o tânără mamă, operată de două zile, tăiată în zona abdomenului... cu copilul bolnav de icter. Și, ce credeți?! În loc să-și asume că are angajați incompetenți și lipsiți de orice urmă de empatie, Zafer a ridicat din umeri, precizând că: „dacă neonatologul a decis să-i externeze... să vină înapoi...“. Mohammad Zaher, care este paralel cu ceea ce se întâmplă în ograda sa, nu a înțeles că nu despre asta este vorba, ci despre umilința și, totodată, riscurile la care au fost supuși mama și bebelușul.
Mohamed Zaher, patronul Spitalului Armonia
L-am contactat și noi pe Mohammad Zaher, pentru un punct de vedere. La numărul său de telefon ne-a răspuns o voce feminină, care a ales să facă telefonul fără fir. „Domnul doctor nu mai are numărul acesta de foarte mult timp. Nu am numărul. Domnul doctor, ca și metodă de comunicare... îmi transmiteți despre ce este vorba, eu la rândul meu îi transmit, iar el îmi transmite mie... și iau legătura cu dumneavoastră“, ne-a spus vocea de la capătul liniei.
Video 1:
Până la închiderea ediției, nici Zaher și nici asistenta lui - sau cine-o fi fost domnișoara care îi răspunde la telefonul personal - nu au revenit cu un punct de vedere. Așteptăm, în continuare, poziția spitalului Armonia și, în special, pe cea a patronului Mohammad Zaher...
Menționăm că spitalul Armonia este fostul Isis, situat pe strada Mircea cel Bătrân, din Constanța și care, împreună cu clinica Heka, de pe bulevardul Lăpușneanu, și alte afaceri imobiliare, completează palmaresul doctorului Mohammad Zafer născut și crescut în Palestina și devenit celebru în Constanța.
Acestea fiind spuse, solicităm organelor statului abilitate să intervină în acest caz, să verifice modul în care se desfășoară actul medical. Și, de ce nu, solicităm oamenilor din cadrul Corpului de Control al lui Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, să iasă din birourile răcoroase și să deschidă o anchetă cu privire la modul în care tânăra mamă a fost tratată...pe bani mulți.
Vom reveni!
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)




.jpg_t.jpg)








