REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Scandal după ce nașa lui Bădălău și asociata acesteia au câștigat licitația pentru reabilitarea zonei pietonale din Peninsulă!! Video

Scandal după ce nașa lui Bădălău și asociata acesteia au câștigat licitația pentru reabilitarea zonei pietonale din Peninsulă!! Video

Mirela PASCAL 5 octombrie 2022 | 00:00 7293

Licitația pentru atribuirea contractului privind execuția lucrărilor de construcții în cadrul proiectului Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al Municipiului Constanța - etapa II a ajuns la final, fiind desemnat câștigătorul. Sau, mai bine spus, câștigătorii, întrucât vorbim despre o asociere de mai multe firme. Liderul asocierii este SC Building Construction Mea S.R.L, controlată de Emilia Magdalena Alexandra, asociata Paulei Cușă, nașa de cununie a lui Gabi Bădălău și a Claudiei Pătrășcanu. De altfel, într-una din firmele care compun asocierea, respectiv, Sc G&M Road Building Engineering S.R.L, le găsim asociate atât pe Alexandru, cât și pe Cușă. Firmele de mai sus, care au câștigat licitația, sunt contestate de un alt participant la licitație, Europlus Construct SRL, lider al asocierii Europlus Construct Srl - Daf Trans 2000 Srl, controlată de Florin Beiu, Ascenta It Services Srl, deținută de Alin Hustiu.

În anul 2008, la Constanţa era lansat un concurs de soluţii pentru reamenajarea urbanistică si arhitecturală a Pieţei Ovidiu din zona peninsulară. Prin acest proiect se dorea sporirea atractivităţii zonei peninsulare atât din punct de vedere turistic cât şi cultural. Astfel, la sfârşitul anului 2012, începeau lucrările la proiectul denumit destul de sugestiv „Restaurarea şi reamenajarea integrată a zonei istorice Piaţa Ovidiu”. Proiectul avea să fie finanţat atât din fonduri europene, dar şi de la bugetul de stat. La câțiva ani după, nu mulți, zona pietonală avea să se degradeze ajungând, astăzi, în unele zone, să arate ca după bombardament. Așa că, Primăria Constanța a demarat procedurile în vederea reabilitării zonei pietonale. Licitația a fost demarată, câștigătorul a fost desemnat.

Numai că, pe 1 august, societatea Europlus Construct SRL, lider al asocierii Europlus Construct Srl - Daf Trans 2000 Srl, controlată de Florin Beiu, Ascenta It Services Srl, deținută de Alin Hustiu, a contestat, la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor procedura de licitație deschisă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuția lucrărilor de construcții în cadrul proiectului «Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al Municipiului Constanța - etapa II»”.

Firma a solicitat anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii din 20 iulie2022, a raportului procedurii și  a tuturor documentelor ce au stat la baza emiterii actului de comunicare a rezultatului procedurii și obligarea primăriei Constanța la reluarea procedurii prin reanalizarea ofertelor depuse de toate firmele participante.

Soții Cușă, la botezul fiului lui Gabi Bădălău și al Claudiei Pătrășcanu

Ce firme au participat la licitație!

Au mai participat la licitație și Asocierea SC Building Construction Mea S.R.L., formată din firmele Sc G&M Road Building Engineering S.R.L. - Rolumial Expert S.R.L., dar au mai participat și Asocierea SC SSAB-AG S.A. - SC Demo Strade Group AG S.R.L. - Consorzio Krea S.R.L. - Lex Protect Tehnic S.R.L. – Lex Protect Buzău S.R.L.; Asocierea SC Corsa Construct S.R.L. - SC Maristar Com S.R.L. d) Asocierea SC Sigeco Tecnis S.R.L. - SC Siar S.R.L.; Asocierea ABC VAL S.R.L. - SC Betoane si Prefabricate S.R.L. - SC Almma Contractors Group S.R.L. ; Asocierea SC Meva Concept S.R.L. - SC Deliver LEX Trans S.R.L. - Antrepriza Constructii Edilitare S.R.L. - SC Mooz Services S.R.L..

Câștigătoarea, firmele controlate de nașa lui Bădălău și asociata sa

Asocierea care a câștigat licitația este SC Building Construction Mea S.R.L, controlată de Emilia Magdalena Alexandru, în asociere cu Sc G&M Road Building Engineering S.R.L. G.M. Road Building Engineering figurează cu nenumărate contracte cu statul în ultimii 4 ani cât PSD a fost la putere în administrațiile centrale și locale.  Firma este deținută de Paula Cusă și Emilia-Magdalena Alexandru, cu câte 50% din acțiuni. Soțul Paulei Cușă, s-a retras din firmă în martie 2014.

Paula Cușă administrează și hotelul Alcor din Mamaia, unde s-au filmat numeroase secvențe din "BD la munte şi mare", cumpărat de la familia fostei deputate PDL de Constanta, Magda Stavrositu. Hotelul este clasificat la trei stele si are 5 nivele și 119 camere şi este administrat de soţia patronului de la Gecor, Paula Cuşă.
În mai 2016, Paula Cusă și soțul ei, George Cusă, l-au cununat pe Gabi Bădălău cu Claudia Pătrășcanu de la trupa  Sexxy, astăzi în procedură de divorț.

Licitația nu se va anula

Consiliul Naționale de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nefondată contestația formulată de firma Europlus Construct SRL, în asociere cu Daf Trans, controlată de Florin Beiu, un alt afacerist abonat la contractele cu statul. Cel mai probabil, firmele nemulțumite vor merge în instanță.

Video:

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
NUMAI STERGETI COMENTARIILE, PSEUDO-ZIARISTI OLIGOFRENI CE SUNETI !!!
1
0
Nu trebuiau sa fie demult la pirnaie hotii astia?
11
0
Zona pietonala (care de fapt este si carosabila) a fost si este o vaca de muls pentru firme de casa ale Primariei .Dupa nici 8 ani dela receptia lucrarilor se investeste pentru reabilitarea si modernizarea lucrarilor care ar fi trebuit sa dureze 100 de ani (nu 1000 de ani ca in Italia).Cine raspunde de acest jaf ? Cand aflam ?
14
0
Aaaa ... daca sunt nasii nu stiu cui ... e in ordine ...
13
0
numai si numai makidoni...
18
2
Numai specialisti. Iar se arunca o gramada de bani sa astupe gropile lasate de ABC val. Trebuie asfaltat tot carosabilul si gata, altfel peste 2-3 ani va arata ca acum
16
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614