SCANDAL în Piața Chiliei: mai multe femei s-au luat la BĂTAIE!
SCANDAL în Piața Chiliei: mai multe femei s-au luat la BĂTAIE!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin Pinterestfotografia are rol ilustrativ
Trei femei, Ali Lale, Sali Sevilent Justina și Genc Carmen, s-au luat la harță, pe strada Maramureș din municipiul Constanța, ajungând în atenția oamenilor legii. Magistrații au decis ca ele să fie plasate sub control judiciar.
Urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe, violare de domiciliu și tulburarea ordinii și liniștii publice, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța le-au reținut pe Ali Lale, în vârstă de 43 de ani, Sali Sevilent Justina, în vârstă de 24 de ani și Genc Carmen, în vârstă de 48 de ani, din Constanța, bănuite de comiterea faptelor. Astfel, la data de 12.09.2017, cele trei femei ar fi fost implicate într-un conflict spontan cu o parte din rude, pe strada Maramureț din zona Piața Chiliei. Între cele trei individe și rudele cu care au locuit la un moment dat există niște conflicte mai vechi legate de faptul că imobilul de pe acea stradă aparține unora dintre ele, care le-au dat afară pe celelalte, încă nefiind deslușite amănuntele. Polițiștii constănțeni le-au reținut pe bază de ordonanțe, pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 19.09.2017 au fost prezentate Judecătoriei Constanța, care a dispus plasarea lor sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
L.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.