Scandal în Sistemul Penitenciar. Prietena Olguței Vasilescu ar putea fi numită la sefia ANP
Scandal în Sistemul Penitenciar. Prietena Olguței Vasilescu ar putea fi numită la sefia ANP
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestTensiunile din Sistemul Penitenciar au atins cote alarmante, motiv pentru care multe informații au început să iasă în spațiul public. Până anul trecut problemele din sistemul penitenciar erau gestionate pe plan intern, în urma discuțiilor dintre sindicate pe de o parte, și Administrația Penitenciarelor și Ministerul Justiției pe de altă parte. În urma ultimelor proteste de la Craiova, directorul de la Penitenciarul Jilava, Cristina Teoroc a rămas fără funcție, la fel și Raluca Nițoiu, directorul Centrului de Detenție Craiova. În locul lor se pare că vor ajunge pe funcții oameni cu spate politic, în special de la PSD. La conducerea ANP ar urma să ajungă prietena Olguței Vasilescu, Alina Stănciugelu.
Protestul de la Centru de Detenție Craiova pentru care s-a lăsat cu demiteri de directori
La sfârșitul săptămânii trecute un nou protest al polițiștilor din penitenciare atrăgea atenția asupra faptului că măsurile instituite de Guvern nu sunt benefice pentru un sistem în care avem executate ore suplimentare mai mare decât în orice domeniu. Protestul avea însă rolul de a evidenția măsura de desființare prin comasare a Centrului de Detenție Craiova. Știrea a trecut oarecum neobservată în zona media, pentru că, spun sindicaliștii, așa s-a cerut de la nivelul Ministerului Justiției.
Cristina Teoroc, fostul director de la Penitenciarul Jilava
Protestul s-a desfășurat în fața Centrului de Detenție Craiova, protest căruia i s-a alăturat chiar și directorul Centrului Raluca Nițoiu și a fost susținut public și de directorul Penitenciarului Jilava, Cristina Teoroc. Aceste susțineri publice nu au rămas nesancționate.
Demiteri de directori pentru susținerea protestului de la Craiova
Potrivit sindicaliștilor de la Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP), membră a Federației PUBLISIND și a Blocului Național Sindical, și al celor de la Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP), Cristina Teoroc a rămas vineri, 10 octombrie, fără funcția de director al Penitenciarului Jilava pentru că nu i-a mai fost prelungită împuternicirea. Sancționarea celor două, Crstina Teoroc și Raluca Nițoiu a venit ca urmare a pozițiilor de susținere a sindicaliștilor. Aceștia au spus că acesta este principalul motiv pentru care la majoritatea penitenciarelor directorii sunt împuterniciți pe funcție și nu au postul obținut prin concurs, pentru a putea fi schimbați atunci când nu respectă ordinele venite de sus.
Acum intervine politicul, care nu a ratat ocazia să își pună oamenii în funcții de răspundere. Astfel, potrivit acelorași sindicaliști, noul director al Penitenciarului Jilava este Claudiu Românu. Manevra executată de către spectrul politic de la Ministerul Justiției are rădăcini care duc până la Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, unul dintre politicienii influenți din PSD.
Prin acțiunile lor repetate sindicaliștii sunt de părere că Bogdan Bucur, actualul director al Administrației Naționale a Penitenciarelor va fi înlocuit cât de curând pentru mai multe probleme, însă cea mai importantă este aceea că nu reușește să țină în frâu sindicatele. Numai că la Administrația Națională a Penitenciarelor, Bogdan Bucur este un simplu pion, pentru că de pe margine sunt alții care îi spun ce să facă și care îi poartă sâmbetele.
Pregătiri de numiri cu puternice influențe politice
Surse din ANP ne-au declarat că Alina Stănciugelu, cea care și acum e miezul în ANP, va fi promovată în funcția de director al ANP. De fapt, care să se ajungă la o astfel de numire a fost nevoie de înlăturarea Cristinei Teoroc de la conducerea Penitenciarului Jilava, pentru a-l putea aduce acolo pe funcția de director pe Claudiu Românu. De ce Claudiu Românu la Jilava? Aceleași surse ne-au spus că acesta era favorit pentru a prelua conducerea ANP după debarcarea lui Bogdan Bucur, și astfel șansele Alinei Stănciugelu ar fi scăzut considerabil.
Dar ce o recomandă pe Alina Stănciugelu pentru funcția de director ANP? Prietenia foarte bună cu fosta ei colegă Olguța Vasilescu. Numai că Olguța Vasilescu ca să o poată promova pe Stănciugelu la șefia ANP are nevoie de intrare la Ministerul Justiției. Și ce să vezi, actualul ministru al Justiției, Radu Marinescu a fost avocatul Olguței Vasilescu în diverse dosare, inclusiv când era arestată. Așadar, legăturile sunt făcute, mașinăria politică funcționează, astfel că se poate trece la executarea ordinelor.
Din nefericire, situația în Administrația Națională a Penitenciarelor, am putea spune, că este una cotoioasă. Un haos generalizat în care se fac lucruri fără a se gândi la consecințele viitoare. Ministerul Justiției cere reduceri de cheltuieli, îmbrăcate în straie de „reformă“. „În prezent, nu avem acoperite salariile aferente ultimelor două luni. Au fost luați banii de la investiții, pentru a se asigura salariile și tot mai e nevoie. Sunt constructori care au finalizat lucrările, dar încă nu au primit banii pentru acele lucrări. Sunt proiecte realizate în proporție de 75 - 80% și care nu continuă din lipsă de fonduri. În prezent, unitățile penitenciare nu au bani nici măcar de hârtie igienică”, au declarat reprezentanții sindicatelor.
Iată cum și în sistemul penitenciarelor bătălia pentru funcții este una cu serioase implicații politice, la fel cum este, de altfel, în toate instituțiile statului român, care astăzi prin Guvernul României vrea să facă reformă dar oriunde în altă parte, dar nu unde ar trebui să facă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.8° Constanța 
















