REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Scandal în trafic cu focuri de armă, pe o stradă din Mircea Vodă. Un bărbat a fost reținut

Scandal în trafic cu focuri de armă, pe o stradă din Mircea Vodă. Un bărbat a fost reținut

A.F. 20 martie 2025 | 18:02 2072

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cernavodă au fost sesizați, la data de 19 martie a.c., în jurul orei 20.35, de un șofer cu privire la faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Principală din comuna Mircea Vodă, în urma unui incident în trafic un alt conducător auto ar fi executat 3 focuri de armă, unul în direcția sa și alte două în aer.

Scandal in trafic cu focuri de arma, pe o strada din Mircea Voda. Un barbat a fost retinut

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.

La scurt timp, autoturismul respectiv a fost depistat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Siguranță Rutieră, pe strada Republicii.

În autoturism au fost identificați trei bărbați, respectiv șoferul și 2 pasageri.

În urma efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia au fost descoperite și ridicate 3 arme neletale de tip pistol cu gaz iritant - lacrimogen.

Scandal in trafic cu focuri de arma, pe o strada din Mircea Voda. Un barbat a fost retinut

Autoturismul cu care persoanele în cauză s-ar fi deplasat a fost indisponibilizat.

Cercetările în cauză au fost preluate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia. 

Din primele verificări efectuate a rezultat că armele descoperite nu ar fi înregistrate, una dintre acestea fiind achiziționată în cursul lunii ianuarie 2025 și introdusă fără drept în țară, iar șoferul autoturismului ar fi fost cel care ar fi executat focurile de armă.

Scandal in trafic cu focuri de arma, pe o strada din Mircea Voda. Un barbat a fost retinut

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, contrabandă calificată și uz de armă fără drept. 

Șoferul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Mâine, 21 martie, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
H0rahaii vor cuceri rromanica cu sprijinul tacit al politicienilor!
8
0
Focurile de armă sunt cele inițiate de o flacără care propulsează un glonț. Arma din articol este un pistol cu bile.
6
1