Scandal într-un magazin din Doraly Mall. Video
O femeie a avut parte de un incident mai puțin plăcut în fața magazinului Bebe k’EL din Doraly Mall, acolo unde, conform spuselor ei, administratorul magazinului a adoptat un comportament neadecvat vizavi de ea. Acesta și-a exprimat punctul lui de vedere în ceea ce privește situația și pare că, nu s-a ajuns la nici un consens între cei doi.
Scandal în fața magazinului Bebe k’EL din Doraly Mall Constanța. O femeie a avut parte de un incident neplăcut, după ce a lăsat căruciorul în fața magazinului.
Scandalul a izbucnit din pricina unui cărucior
Femeia a fost deranjată de tonalitatea administratorului magazinului care ar fi ofensat-o extrem de tare. ”Acest individ, pe ton agresiv, ne-a spus să nu lăsăm căruciorul acolo. Mi-am cerut scuze, l-am mutat și s-a întâmplat același lucru, ne-a spus să îl mutăm și i-am comunicat că vrem să vedem produsele lor și mi-a spus că nu este interesat să ne vândă. Am continuat să mă uit totuși printre ele, timp în care am dat de o graviduță ce mi-a împărtășit faptul că acest individ s-a comportat foarte urât cu ea” , a declarat aceasta în mediul online.
După care, lucrurile au degenerat, și au fost adresate ”vorbe grele” . ”M-am apropiat de cărucior și m-am uitat la centura de siguranță a acestuia. Se apropie și îmi spune să nu ating produsul, apoi l-am făcut nesimțit. Ne-a amenințat cu paza pentru această insultă și am plecat pentru că nu voiam să ne stricăm ziua. În viața mea nu am trăit așa ceva… la plecare ne-a urat multă ”sănătate” pe același ton revoltător. Am rămas trăsniți, n-am înțeles nimic” , a spus femeia.
Reprezentantul magazinului: Toată lumea a văzut
Totuși, Replica Constanța s-a deplasat la locul cu pricina pentru a vedea ce părere are administratorul magazinului despre situația creată. Acesta a recunoscut faptul că nu i-a dat voie femeii să atingă produsele pentru că aceasta este politica lor, însă, refuză categoric afirmațiile cum că ar fi adoptat un comportament neadecvat față de ea. ”Nu i-am spus că nu vreau să îi vând un produs, nu există așa ceva. Magazinul era închis, prietena mea se ocupă de el. Eu eram în celalalt magazin. Căruciorul era în ușa și i-am zis că nu este momentan nimeni care să o ajute cu posibila achiziție. Vecinele mele au văzut, m-a făcut mare și prost, nesimțit de 3 ori la rând… toată lumea care a fost aici a auzit. Nu vreau să intru în polemici… ” , a declarat acesta pentru Replica.
Noi ne respectăm foarte mult produsele, munca și clienții
Prietena lui, cea care se ocupa de magazinul cu pricina, a declarat de asemenea că au fost adresate din partea femeii foarte multe jigniri atât în privința administratorului, cât și în privința produselor. ”S-a comportat urât, foarte multe jigniri i-au adresat. Noi ne respectăm foarte mult produsele, munca și clienții. De asta avem și afișele acestea în care oamenii sunt rugați să nu atingă. Vă dați seama… dacă atinge toată lumea și probează căruciorul să vadă cum merge… produsul deja nu mai e nou pentru cine îl cumpără” , a declarat femeia pentru Replica Constanța.
O femeie care lucra la magazinul de lângă Bebe k’EL a fost prezentă la întreaga scenă. ”L-a făcut nesimțit de 3 ori, doamna țipa și îi spunea că îi dorește să nu mai aibă vânzare, că au produse de doi lei, apoi i-a zis după ce că e mare, mai e și idiot” , a declarat femeia pentru ziarul Replica.
Video filmat cu camera ascunsă
Administratorul magazinului Bebe k’EL a susținut vehement faptul că a insistat extrem de mult ca femeia să înțeleagă faptul că blochează accesul, dar nici o șansă de consens. ”I-am spus de atâtea ori… vă rog mult, nu blocați accesul. Nu lăsați căruciorul aici… i-am sugerat un loc unde să-l lase și dânsa a spus că lasă unde vrea ea. Atunci eu m-am îndepărtat și am spus cum vreți dumneavoastră. Îi urez la plecare să fiți sănătoși și dânsa mi-a urat să nu mai am vânzare și mă făcea nesimțit. Țipa că produsele noastre sunt de doi lei… avem clienți fideli, cum să fie de doi lei? Și dacă erau, ce mai căuta? Nu a cumpărat o dată de la noi… de unde să știe calitatea lor? Tot ce a spus doamna este total opusul la ceea ce s-a întâmplat” , a declarat bărbatul pentru ziarul Replica.
Andrada SCRIPCARU

Daca astia nu accepta sa atingi produsele, imaginati-va cum vor reactiona daca ai fi nevoit sa le returnezi! Bisnita cu produse de doi lei, la marele mall din km 4-5.
Eheee astia doi sunt cei mai mari .....! Punct! Hotii de la doraly , doua palugii cu mintea
Pesemne ca dobitoaca asta bagata in seama excesiv e pe mana cu lavinia siclitaru, nu ? Am vazut intreaga scena, iar zdreanta cu caruciorul merita o flegma si doua perechi de palme la ce comportament a avut
mata-i amarata boule...
Daca nu vrea sa fie atinse , sa le impacheteze si sa ofere reviste in care sa arate ce vinde . Daca nu , sa accepte ca produsele sa fie atinse pentru ca orice produs expus este firesc sa-l atingi si sa incerci sa intelegi celitatea produsului . Cele expuse , le poate vinde dupa o vreme la pret redus . Asa ca doamna , clienta pe buna dreptate la jignit . Lucrez in comert de 30 de ani si le-am oferit clientilor posibilitatea sa intre in contact cu produsele expuse si cele care dupa o perioada de expunere vreau sa le mai vand le vand la pret redus .
Nu mai cumparati de la mine ptr ca am o regula de cacat Auzi sa nu atinga produsele
La ce amarati sunt in km4-5, e de inteles.
Amenințare cu bombă la City Park Mall din Constanța. Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați în...6846
Epava navei Evanghelia de pe plaja nordică a stațiunii Costinești reprezintă un obiectiv turistic pentru toți...8508
Horia Constantinescu, acum președintele ANPC, (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor), este cunoscut...4404
Accidentul mortal de la intrare în Constanța, în care un șofer și-a pierdut viața după ce a sărit peste un sens...5724


ConstanțaUmiditate: 72%
Vânt: 4.22 m/s
Presiune: 1007 milibari

Perechea română Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs a obţinut medaliile de argint în proba de dublu mixt a Campionatelor...45
Românca Simona Halep a urcat nouă locuri faţă de săptămâna trecută şi se află pe poziţia a şasea a...50
Real Madrid, campioana en titre a Spaniei, a smuls victoria cu 2-1 pe terenul nou promovatei Almeria, duminică în...49
Ungurul Kristof Milak a câştigat duminică medalia de aur în proba de 100 m fluture la Campionatele Europene de...49


La data de 14 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2...249
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 15 august, între localitățile Negru Vodă...324
Autoritatea Navală Română (ANR) a transmis în cursul zilei de luni, 15 august a.c., un comunicat de presă cu ocazia...211
În perioada 12-15 august a.c., polițiștii din Constanța, sprijiniți de polițiști rutieri ai Direcției Rutiere...430
Deputatul PSD Laurenţiu-Viorel Gîdei, fost primar al orașului Târgu Bujor din județul Galați, a declarat, într-o...58
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, îi felicită, de Ziua Marinei, pentru "profesionalism şi...54
Președintele României, Klaus Iohannis, a fost prezent și în acest an la manifestările de la Constanța, cu ocazia...298
Ziua Marinei va fi sărbătorită în acest an atât în portul militar, unde va avea loc ceremonia oficială, dar şi...283
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3593
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2859
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5383
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4189
Actriţa Maia Morgenstern, cunoscută la nivel mondial ca fiind interpreta Fecioarei Maria în filmul "Patimile lui...48
Actriţa americană Denise Dowse, cunoscută pentru rolurile sale din serialele „Beverly Hills 90210” şi mai recent...42
Scriitorul Salman Rushdie, spitalizat în stare gravă după ce a fost înjunghiat în Statele Unite, ar trebui să...50
Arhiva Naţională Bulgară de Film (BNFA) şi-a extins prezenţa pe portalul online European Film Gateway cu încă 54...47
Rusia va face ''tot ce este necesar'' pentru a le permite experţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică...151
Elveţia ar putea preveni o penurie de energie prin alinierea la un plan al Uniunii Europene de reducere a consumului de...169
Patruzeci şi două de ţări, inclusiv România, au cerut, într-o declaraţie comună, ca Rusia să îşi retragă...271
Între 35 și 41 de persoane au murit și mai multe au fost rănite într-un incendiu care s-a produs într-o biserică...260
Beneficiul antidepresivelor ar putea fi pus sub semnul întrebării întrucât depresia nu este legată de un...41
Virusul poliomielitei a fost găsit în apele reziduale din New York, un alt semn că boala, care nu a mai fost...42
Șeful Directiei generale asistență medicală și socială din Primăria Chișinău, Boris Gîlca, a declarat pentru...42
Un număr de 3.740 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 122 mai multe faţă de...42
In secolul asta mai face cineva cumparaturi la Dorally?