Scandal între Kaufland și Asociația ACCEPT după apariția unui logo al magazinului într-un proiect LGBT
Scandal între Kaufland și Asociația ACCEPT după apariția unui logo al magazinului într-un proiect LGBT
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn proiect dedicat tinerilor LGBT din sate și orașe mici a stârnit controverse puternice în spațiul public, asta după ce în materialele de promovare a apărut logo-ul Kaufland. Retailerul a transmis că nu susține inițiativa, iar disputa a ajuns rapid în zona politică.
Un nou scandal a apărut în spațiul public după ce asociația ACCEPT a anunțat organizarea unor ateliere și activități dedicate tinerilor LGBT din mediul rural. Proiectul cuprindea adolescenți și tineri din sate, cu scopul de a le oferi sprijin și consiliere.
Controversa a început în momentul în care, în materialele de promovare distribuite online, a apărut logo-ul Kaufland. Mai multe persoane publice au susținut ca retailerul ar finanța sau susține direct proiectul. Au apărut acuzații legate de implicarea companiei într-un program destinat minorilor: Pe site-ul Kaufland, între organizațiile care beneficiază de sprijin financiar apare și Accept, deși retailerul susține că nu a finanțat niciodată direct asociația, ci au avut proiecte comune, de asemenea au apărut și comentarii de genul: „...STOOOP SATANELOR” sau „Eu nu voi mai cumpăra nimic de la Kaufland Romania pentru că finanțează astfel de proiecte mizerabile ce ne vor distruge tinerii! Tinerii noștri nu sunt de vânzare! Spune NU lgbt-ului, identității de gen, culturii woke!”
.jpeg)
În urma reacțiilor, Kaufland a transmis un punct de vedere oficial în care a precizat că nu susține acel proiect și că utilizarea logo-ului nu a fost autorizată. Compania a explicat că nu există un parteneriat pentru această inițiativă și că imaginea brandului a fost folosită fără acord.
Precizări privind informațiile false apărute în spațiul public privind presupusa susținere a unei tabere organizate de Asociația ACCEPT
„În contextul informațiilor false apărute în spațiul public privind presupusa susținere a unei tabere organizate de Asociația ACCEPT, Kaufland România face următoarele precizări:
Proiectul menționat aparține exclusiv Asociației ACCEPT. Compania se delimitează de această inițiativă și de orice asociere cu aceasta.
Orice utilizare a numelui, identității vizuale sau a logo-ului Kaufland România pe flyere ori pe alte materiale de comunicare este neautorizată și reprezintă o folosire abuzivă și falsă.
Kaufland România va întreprinde demersurile legale necesare pentru protejarea mărcii și a reputației companiei.”
De cealaltă parte, Asociația ACCEPT a susținut că proiectul face parte din activitățile sale obișnuite dedicate comunității LGBT și că scopul este unul educațional și de sprijin psihologic. Organizația activează de peste 20 de ani în Romania și derulează constant campanii pentru drepturile persoanelor LGBT.
Scandalul a fost amplificat în mediul online. Au circulat mesaje care au prezentat situația drept o campanie de promovare agresivă către copii. În paralel, au apărut și reacții care au acuzat o campanie de dezinformare: „Cum să le spui copiilor noștri că pot schimba ce sunt? Rușine!!”, spune o mamă din Vaslui, iar între timp un edil din Dâmbovița a spus „Nimeni nu ne-a întrebat dacă vrem așa ceva în școlile noastre!”
Cazul a readus în discuție tema finanțărilor private pentru organizații nonguvernamentale și modul în care sunt comunicate parteneriatele dintre companii și ONG-uri. Până în acest moment, Kaufland a reafirmat că nu este implicat în proiectul menționat, iar disputa rămâne una de imagine și comunicare publică.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța .jpeg)
.jpeg)

.jpeg)







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)