REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

SCANDAL la SECȚIA 2 POLIȚIE: Îți TAI GÂTUL, VĂ OMOR!

SCANDAL la SECȚIA 2 POLIȚIE: Îți TAI GÂTUL, VĂ OMOR!

Replica API 13 aprilie 2021 | 13:46 5019

Un bărbat în vârstă de 51 de ani a făcut scandal la Secția II Poliție. Fusese sancționat întrucât nu purta mască de protecție într-o instituție publică, iar când a ajuns la secție a început să amenințe: Îți tai gâtul când te prind, m-ai amendat că nu purtam mască!

foto: mediafax.ro

Mai exact, la data de 10.04.2021, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 zile a inculpatului Romică Danciu, în vârstă de 51 ani, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj, (persoane vătămate P.L. și T. C.-M.).

În concret, la data de 29.03.2021, în jurul orei 22:00, în timp ce se afla în sediul Secției 2 Poliție Constanța, i-a adus amenințări cu moartea agentului de poliție P.L., care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, spunându-i că îi va tăia gâtul când o va prinde, pe motiv că aceasta l-a sancționat contravențional pentru nepurtarea măștii de protecție în sediul unei instituții publice, iar la data de 08.04.2021, în jurul orei 18:30, în timp ce se afla în același sediu de poliție, i-a declarat verbal și în scris lucrătorului de poliție T. C.-M., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, că în cazul în care organele statului nu vor lua măsuri pentru arestarea fiului său, care este consumator de droguri, va ucide dealerii de droguri, poliția antidrog, procurorii sau judecătorii, chiar și cu riscul de a fi condamnat.

Cercetările vor fi efectuate în continuare de organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Secției 2 Poliție Constanța, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Menționăm că scandalagiul a fost arestat preventiv. ”Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. În baza art. 223 alin. 2 C.p.p. dispune arestarea preventivă a inculpatului D.R. (...) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.04.2021 până la data de 09.05.2021, inclusiv. In baza art.230 C.p.p. dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Onorariul avocatului din oficiu V.N., în cuantum de 626 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, potrivit minutei judecătorești.

L.I.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa poarte masca ..de ce a venit bomba atomica
1
0
Daca asa a vazut el in Las Fierbinti. ..
6
2
Mai multe fapte si mai putine vorbe.
5
3
la.bu.lau.
54
2
In baza lu ma ta
9
12
Cat luti spaga de la pestii de pe variantaLa intrare si la iesire din tura
21
6
In baza carui act normativ a fost sanctionat?
21
9

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108