REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

SCANDAL MONSTRU într-o discotecă din Limanu, între două clanuri rivale din sudul litoralului

SCANDAL MONSTRU într-o discotecă din Limanu, între două clanuri rivale din sudul litoralului

Replica API 23 ianuarie 2016 | 14:04 1667

La data de 23.01.2016, ora 02.00, lucrătorii Postului de Poliţie Limanu au fost sesizati cu privire la faptul că, într-o discotecă din localitate are loc un scandal.

Poliţiştii au intervenit prompt, aplanând conflictul, iar din primele cercetări s-a stabilit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a izbucnit un conflict spontan între mai mulţi consumatori.

Doi dintre participanţi au primit îngrijiri medicale, ambulatoriu, nefiind necesară internarea acestora.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, continuând cercetările în vederea identificării tuturor participanţilor şi stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii incidentului, urmând ca în cel mai scurt timp să fie făcute propuneri legale în consecinţă, prin unitatea de parchet competentă.

Potrivit unor martori, conflictul a izbucnit între două clanuri de interlopi cunoscute, din Mangalia și Limanu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ii cunosc ca am facut si eu putina puscarie si eram baiatu lu Holban , era sa ma marit la puscarie
0
0
Prin spate toti vorbit dar in fata lor va kkt pe voi.
1
0
MOARTE tuturor CIORILOR
0
0
Mincamiar pula toti cocalarii ca Pizda aia de Raim si fane zbant crant
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108