Scandalul proiectului imobiliar cu 24 de blocuri, la Corbu, se mută la Galați!
Scandalul proiectului imobiliar cu 24 de blocuri, la Corbu, se mută la Galați!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestScandalul Satului pescăresc de la Corbu se mută la Galați! Subiectul construirii unui cartier rezidențial la Corbu, cu 24 de blocuri și un sat pescăresc, a făcut mare vâlvă, motiv pentru care organele de control s-au autosesizat. A fost dispusă oprirea lucrărilor, în urma constatării mai multor neconformități. Ulterior, Prefectura Județului Constanța a deschis acțiune în instanță, pentru a anula hotărârea de consiliu care a stat la baza proiectului. Însă, societatea cu pricina a cerut strămutarea dosarului... pe care a obținut-o. Așa că procesul se reia, de data aceasta fiind judecat de magistrații din Galați.
Cartierul rezidențial sau Satul Pescăresc, așa cum este intitulat proiectul ce se dorește a fi construit pe plaja Corbu, într-o zonă protejată, a ajuns în atenția opiniei publice în urmă trei ani. Autorizațiile și avizele au fost grav puse sub semnul întrebării, astfel că mai multe instituții ale statului, dar și polițiștii, s-au autosesizat și au demarat controale. Ocazie cu care au constatat mai multe nereguli, motiv pentru care au oprit construcția celor 24 blocuri și s-a dispus demolarea lucrărilor.
Proiectul este realizat de societatea Logis Project SRL cu sediul în Ovidiu, deținută de Cristian Ionuț Rusu, care ca domeniu de activitate dezvoltarea proiectelor de construcții. A fost înființată în anul 2008, iar anul trecut a avut o cifră de afaceri de peste 16 milioane de lei, profit de aproape 3 milioane de lei și datorii de peste 14 milioane de lei.
Revenind, scandalul a debutat în 2022, când la data de 10 februarie, reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții au dispus oprirea lucrărilor, în urma constatării unor neconformități. Ulterior, la data de 26 februarie 2022, întrucât executantul construcției nu a oprit lucrările, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora, potrivit Legii 50/1991.
Pe 10 martie 2022, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Constanța și Comisariatul Rezervației Biosferei Delta Dunării au efectuat un control în zona menționată, fiind constatat faptul că, în faza de execuție a celor 24 de corpuri de locuințe, nu au fost respectate prevederile acordului de mediu.
Astfel, societatea comercială (beneficiarul investiției) a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 50.000 de lei, precum și măsura complementară de sistare a activității de construire a imobilelor, desființarea lucrărilor și aducerea terenurilor la stare inițială.
Societatea are, în prezent, unic acționar pe Ionuț Cristian Rusu. Însă, firma a fost fondată de Paul Gheorghe Stamate, în 2008, având cu domeniul de activitatea arhitectură, inginerie și servicii de consultanță tehnică, iar administrator era Bogdan Banu. Un an mai târziu, firmei i-au fost adăugate alte coduri CAEN, printre care hoteluri, intermedieri in comerțul cu combustibili; intermedieri în comerțul cu mobilă, articole de menaj si de fierărie, etc.
Paul Gheorghe Stamate este tatăl Carlei Stamate, fostă șefă în Consiliul Județean Constanța, în mandatul lui Nicușor Constantinescu, iar Bogdan Banu, angajat al Primăriei Mangalia, este soțul ei. Mai mult, Banu este și un împătimit al contractelor cu statul, ”bifând”, în ultimii ani, prin firma sa, zeci de contracte cu primăriile din județul Constanța. Inclusiv cu ce din Mangalia.
Pe vremea lui Nicușor Constantinescu, Carla Stamate a fost șefa Serviciului de Coordonare Programe din cadrul Direcţiei Generale de Afaceri Europene din CJ. În 2014 a fost retrogradată, însă a rămas în instituție, pe funcția de consilier superior.
Carla Stamate a făcut parte în mai multe comisii de evaluare ce vizau licitațiile pentru anumite obiective din județul Constanța, cum ar fi procedura de achiziție publică a serviciilor de elaborare studiu de fezabilitate pentru obiectivul Monumentul Triumfal Tropaeum Traiani.Procedura a fost atribuită în urma unei cereri de oferte venită din partea Logic System Com SRL Constanţa. Fiind unicul ofertant, procedura s-a încheiat rapid, neavând loc contestații. La acea dată, Bogdan Banu era asociat şi administrator în Logic System Com SRL, alături de Bogdan Marian Nicolae.Potrivit informațiilor noastre, terenul a fost achiziționat de firma lui Rusu de la un privat, pe vremea când primar era Marian Gălbinașu, imediat după ce Stamate și Banu au ieșit din societate.
Dosarul se va judeca la Galați
Revenind la subiectul zilei, societatea se luptă în instanță să salveze afacerea de la Corbu, după ce Prefectura Constanța a cerut în instanță anularea unor documente care au stat la baza investiției. Logis Project SRL pare să-și fi pierdut încrederea în justiția din Constanța, așa că a cerut strămutarea dosarului, după ce a pierdut, pe fond, procesul, iar magistrații au anulat hotărârii nr. 69/10.06.2022 privind aprobarea prelungirii cu 5 ani a termenului de valabilitate a PUZ-ului de lotizare Sat Vacanţă cu specific pescăresc. Și a obținut-o. Curtea Supremă a admis acțiunea și a dispus: ”Admite cererea formulată de petenta SC Logis Project S.R.L. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1089/118/2023 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Strămută judecarea cauzei la Curtea de Apel Galaţi – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 3 aprilie 2025. ”, se arată în decizia Curții Supreme, pronunțată pe 3 aprilie a.c.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 

















