REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
11.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Scenariul de care le este cel mai teamă fanilor lui Liverpool: titlul câștigat într-un stadion gol

Scenariul de care le este cel mai teamă fanilor lui Liverpool: titlul câștigat într-un stadion gol

Replica API 10 martie 2020 | 00:00 856

Epidemia de coronavirus a crescut la cote alarmante în Italia și există semne că același lucru se va întâmpla și în Marea Britanie.

Pentru toate zâmbetele confuze și ironiile care au apărut după partida dintre Liverpool și Bournemouth, și mai apoi după restul partidelor din această etapă de Premier League, referitoare la renunțarea la salutul obișnuit de dinainte de startul meciurilor, situația este mult mai serioasă în spatele cortinei. Cei de la Liverpool au luat o serie de măsuri importante pentru a limita amenințarea reprezentată de coronavirus. Arena Anfield a fost curățată în profunzime în toate zonele unde au acces jucătorii și fanii. Securitatea a fost sporită, întâlnirea stewarzilor nu a avut loc în sala obișnuită. Lui James Milner, desemnat jucătorul meciului, nu i-a fost permis să meargă în sala obișnuită pentru a primi premiul, invitații de la ceremonia obișnuită după partide fiind informați că această măsură a fost decisă pentru a limita riscurile la care se expunea vice-căpitanul lui Liverpool.

În zona mixtă au mers doar 4 jucători: Virgil Van Dijk, Mo Salah, Joe Gomez și James Milner. Cu 24 de ore mai devreme, toți jurnaliștii prezenți la conferința de presă a lui Jurgen Klopp au trecut printr-un chestionar: dacă au avut simptome similare cu cele ale gripei, dacă au călătorit în țările cu număr mare de cazuri de coronavirus. Nu vor mai fi mascote pe Anfield în perioada următoare iar întâlniri ale jucătorilor cu sponsori și pentru inițiative ale comunității au fost anulate. "Orice nu este absolut necesar nu va mai avea loc, fie că este vorba despre prima echipă, academie sau echipa de fete" a povestit o sursă din cadrul clubului pentru Athletic.

Scenariu teribil pentru fanii lui Liverpool

Fanii se tem dintr-un alt motiv. Luni va avea loc o ședință extraordinară la Londra la care se poate decide ca partidele din Premier League să se dispute fără spectatori începând cu următoarele săptămâni. Iar acest lucru ar fi unul teribil pentru "cormorani": Liverpool este la 2 victorii de primul titlu după 30 de ani și există posibilitatea ca acesta să fie câștigat fără să fie cineva martor în tribune! Președintele Spirit of Shankly, Joe Blott, le-a dezvăluit această teamă celor de la Athletic. " Înaintea meciului de sâmbătă toți fanii vorbeau de același pericol: să câștigăm titlul într-un meci cu porțile închise. Despre asta vorbea toată lumea. Prima teamă era că am putea câștiga titlul după un pas greșit al lui Manchester City. Vrei ca acel moment să aibă loc când joci, de preferat pe propriul teren. Acum s-ar putea întâmpla pe terenul nostru cu Crystal Palace și există posibilitatea ca fanii să nu poată să fie prezenți la sărbătoare. O așteptare atât de lungă și un sezon cu adevărat incredibil, ar fi cu adevărat trist. Este un moment istoric la care toți vor să fie prezenți. Sperăm să nu se ajungă acolo"

Liverpool poate deveni campioana Angliei luni, 16 martie, cu Everton, dacă Manchester City va câștiga maxim 3 puncte în meciurile cu Arsenal și Burnley. Dacă City își câștigă meciurile, Liverpool poate să-și asigure matematic titlul la partida cu Crystal Palace de pe 21 martie. Meci la care suporterii ar putea să nu aibă acces. Planul fanilor pentru ca acest lucru să nu se întâmple este de a demonstra că nu ar aduce niciun beneficiu: fără acces pe Anfield, suporterii se vor îngrămădi în pub-uri și restaurante pentru a vedea împreună partida iar riscul ar fi și mai mare decât pe stadion!

" Suntem în dialog cu clubul și știm că fac tot posibilul pentru a opri răspândirea virusului. Desigur că este ceva mult mai important decât un meci de fotbal iar situația se schimbă constant. Ceea ce Federația trebuie să aibă în vedere este că, dacă stadionul va fi închis, fanii tot vor încerca să fie cât mai aproape posibil de Anfield. Fiecare pub va fi plin la capacitate maximă. Este simplist să spui că închiderea stadionului va opri răspândirea pentru că fanii tot vor fi împreună. Se vor întâlni în locații și mai restrâns și mai contagioase | Joe Blott, Spirit of Shankly"

Situația face ca și parada programată pentru 18 mai să fie în pericol: sunt așteptați peste 1 milion de suporteri ai lui Liverpool pe străzile orașului iar pericolul reprezentat de coronavirus face ca această sărbătoare a fanilor să poată fi anulată, potrivit eurosport.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272